Un profesor de şcoală din Florida a fost diagnosticat în mai anul acesta cu cancer de colon. Ca atare, a fost nevoit ca, în interval de două luni, să-şi epuizeze tot concediul plătit pe 2018 pentru a face tratament, rămânându-i doar varianta concediului fără plată. Colegii s-au dovedit însă solidari şi i-au donat în total un număr de 100 de zile de concediu, pentru a continua să primească salariu până la finalul anului, continuându-şi totodată tratamentul.
E în primul rând vorba de gestul superb al profesorilor americani. Dar să nu scăpăm din vedere aspectele instituţionale. Aceştia au donat zile de concediu pentru că legea şi sistemul din SUA le permit. Schimbul şi donaţiile de zile de concediu sunt reglementate oficial în mod transparent. Este vorba de tranzacţii voluntare, chiar dacă nu presupun plăţi.
De ce nu s-ar tranzacţiona însă zilele de concediu şi pe bani sau contra altor bunuri? Darurile fără plată ne emoţionează pe bună dreptate, însă nevoia de vacanţă suplimentară nu vine întotdeauna din motivaţii tragice. Poate că pur şi simplu nu ai încă chef să munceşti, după un concediu. Poate eşti nevoit să lipseşti de la serviciu din alt motiv şi preferi să cumperi zile de concediu decât să ţi le consumi pe ale tale, pe care ţi le-ai programat pentru un voiaj.
Ca pe orice piaţă, preţul unitar pe zi de concediu ar fi determinat de cerere şi ofertă. Iar cea mai transparentă variantă ar fi organizarea de burse de zile de concediu online. Asta ar permite şi menţinerea unei baze de date la zi, şi eventuala impozitare a încasărilor celor care vând vacanţă, timp liber. Cel mai probabil, cele mai scumpe zile de concediu ar fi cele din perioada verii şi a sărbătorilor de iarnă.
Ne putem, de asemenea, imagina că ar putea apărea chiar fonduri de investiţii specializate în plasamente în zile de concediu, care ar crea adevărate "bănci de timp liber". Acestea ar prelua zile de vacanţă de la unii angajaţi contra cash şi le-ar vinde celor care au cea mai mare nevoie de ele, contra unei marje de profit.