Cele șapte fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat în 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai bună performanţă din ultimii 9 ani, pe fondul recuperării deprecierilor cauzate de efectele OUG 114/2018 în economie şi pe pieţele financiare, precum şi al evoluţiilor peste aşteptări ale Bursei de Valori de la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) şi până la finele anului 2019 a fost de 154%, adică un randament mediu anualizat de 8,35% pentru toată perioada de funcţionare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflaţiei din perioada analizată (41,8%), respectiv rata medie anualizată a inflaţiei pentru exact aceeaşi perioadă (3,05%).
Organizaţia precizează că din cele 13 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2019, peste 2,6 miliarde de euro (12,6 miliarde de lei) reprezintă câştigul net obţinut din investiţii, exclusiv pentru cei peste 7,4 milioane de români care contribuie la acest sistem. Această sumă este netă de toate comisioanele de administrare percepute, care în prezent sunt printre cele mai competitive la nivel european, în urma modificărilor operate în legislaţie în ultimul an.
"Performanţele fondurilor de pensii, în România şi în lume, vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele reflectând îndeaproape evoluţia pieţelor financiare şi a economiei în ansamblu, pentru o structură de active reglementată. Mai mult, aceste evoluţii sunt puternic influenţate nu doar de mediu economic, ci şi de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruşte şi severe ale pieţelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la Bucureşti, unde fondurile de pensii au investiţii semnificative", arată APAPR.
De asemenea, APAPR menţionează că, în acest context, randamentul cumulat al Pilonului II a pierdut aproape 4 puncte procentuale în mai puţin de 2 săptămâni la finalul 2018. Acesta a fost motivul pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înfiinţarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflaţiei. De aceea, orice analiză care se concentrează exclusiv pe anul 2018 şi ignoră complet rezultatele istorice cumulate excepţionale ale fondurilor de pensii este profund incorectă şi va duce invariabil la concluzii greşite.