Jurnalul.ro Ştiri Locale Plan roșu de intervenție la Urziceni. Trei morți și patru răniți într-un accident rutier

Plan roșu de intervenție la Urziceni. Trei morți și patru răniți într-un accident rutier

Detaşamentul Urziceni intervine la un accident rutier produs pe DN2, la ieşirea din municipiul Urziceni spre Buzău, soldat cu trei morţi şi patru răniţi, fiind activat Planul roşu de intervenţie, a anunţat ISU Ialomiţa.

Unul dintre răniţi a fost transportat cu o ambulanţă SAJ la Spitalul din Urziceni, iar ceilalţi trei urmează să fie preluaţi în vederea acordării îngrijirilor medicale la spitale din Bucureşti.

ISU Ialomiţa a mobilizat la faţa locului două autospeciale pentru descarcerare, una pentru stingere, o ambulanţă SMURD şi 12 cadre.
"De la SAJ Ialomiţa intervin pentru salvarea victimelor patru ambulanţe cu medic, în sprijin deplasându-se la accident şi o aeronavă medicală şi o ambulanţă din municipiul Bucureşti. Acţiunea este în dinamică", a precizat sursa citată.

AGERPRES

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri