Jurnalul.ro Ştiri Justitie Plângerile depuse de fosta soție a militarului ucigaș, rămase nerezolvate de mai mulți ani

Plângerile depuse de fosta soție a militarului ucigaș, rămase nerezolvate de mai mulți ani

Conducerea IPJ Dâmbovița a dispus, astăzi, verificări după ce fosta soție a militarului care și-a ucis iubita într-un coafor din Titu a spus că a fost de mai multe ori la Poliție, în urma bătăilor pe care le primea de la bărbat, dar nu au fost luate măsuri concrete.  

Purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, Alexandra Ciurea, a declarat că, joi, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a dispus efectuarea unor verificări după ce fosta soție a militarului care și-a ucis iubita într-un coafor din Titu a spus că, în trecut, a sesizat polițiștii despre actele violentele ale bărbatului.

”Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele sesizate în spațiul public. Verificările sunt efectuate de polițiștii Biroului Control Intern. În cazul în care vor fi constatate nereguli vor fi dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a declarat Ciurea.

Ciurea a adăugat că tânăra care a fost ucisă de militar nu depusese nicio plângere la Poliție.

Militarul a mai fost anchetat pentru loviri sau alte violențe, însă în cauză s-a dispus neînceperea urmării penale.

”În anul 2011, la Poliția Orașului Titu a fost înregistrat un dosar penal pe numele celui în cauză, pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. S-au efectuat cercetări, părțile s-au împăcat. S-a dispus neînceperea urmăririi penale. Activitățile de cercetare penală s-au efectuat sub supravegherea și coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari”, a declarat Ciurea.

Magistrații Tribunalului Militar au decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a militarului care și-a ucis iubita într-un coafor din localitatea Titu, județul Dâmbovița.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, plutonierul Florin Oprea, specialist în grupa reparații și conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din subordinea Bazei 2 Logistice din Târgoviște, este angajat al M.Ap.N. din anul 2009, perioadă în care a avut un comportament normal, nefiind implicat în alte evenimente. A trecut toate testările psihologice la care a fost supus conform normelor în vigoare. Ultima dintre aceste testări a fost efectuată în data de 19.10.2017, fiind declarat admis. Militarul este divorțat și are 2 copii.

Fosta soție a militarului declara că a fost de mai multe ori la Poliție, în urma bătăilor pe care le primea de la bărbat, dar nu au fost luate măsuri concrete.

Subiecte în articol: florin oprea militar ucigas crima coafor titu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri