Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Plantele care au grijă de ficat

Plantele care au grijă de ficat

Greaţa, oboseala, scăderea apetitului sau senzaţia generală de rău sunt de cele mai multe ori simptome ale unui ficat obosit şi încărcat de toxine. Plantele medicinale îmbunătăţesc digestia şi ajută acest organ să funcţioneze normal. Iată care sunt plantele care îi protejează.

Specialiştii recomandă două cure de detoxifiere, bazate pe plante cu efect de regenerare. Printre cele mai eficiente plante cu acţiune de stimulare a funcţiei vezicii biliare şi cu rol hepatoprotector sunt anghinarea, cicoarea, armurariul și sulfina. În timpul curei, evită alimentele bogate în grăsimi şi pe cele care se digeră greu.

Totodată, în medicina naturistă se folosesc rădăcinile şi fructele (seminţele), recoltate după căderea frunzelor, cum ar fi armurariul. Principiile active ale plantei au acţiune protectoare şi curativă la nivelul ficatului. Planta ţepoasă, care creşte până la 1 metru înălţime, are flori roşietice, cu seminţe cu gust amărui – din care se extrage silimarina. Prepară o infuzie dintr-o lingură de armurariu la 1 cană cu apă fierbinte (nu clocotită). Pentru un efect mai puternic, râşneşte seminţele până obţii o pulbere, pe care o poţi păstra maximum 4-5 zile întrun recipient închis ermetic, la loc răcoros, ferit de lumină. Ia câte 1 linguriţă de 4 ori pe zi, înainte de masă. Ţine pulberea sub limbă, 10-15 minute, apoi înghite şi bea un pahar cu apă.

 

Cicoarea, tonic general

De la cicoare se folosesc partea aeriană şi rădăcinile, sub formă de infuzie: 2 linguri de plantă la 1 litru de apă, din care se bea câte 1 ceaşcă înainte de mese. Poţi face şi un decoct din 1-2 linguri de rădăcină uscată şi mărunţită la 1 litru de apă. Fierbe 5 minute, apoi lasă deoparte 15 minute înainte de consum. Cicoarea este tonic general, favorizează digestia şi stimulează funcţiile hepatice, fiind de ajutor în dischinezii biliare, colici biliare, hepatite cronice şi acute.

 

De la sulfină se folosesc ramurile înflorite, care au proprietăţi excelente în regenerarea celulelor ficatului. Fă infuzie dintr-o linguriţă de flori mărunţite şi uscate la 1 cană cu apă şi bea 1-2 căni pe zi, 3 săptămâni.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri