Jurnalul.ro Ştiri Politică Plumb: PSD are capacitatea de a se reface şi a pregăti congresul din februarie şi alegerile din 2020

Plumb: PSD are capacitatea de a se reface şi a pregăti congresul din februarie şi alegerile din 2020

Liderul PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, a declarat că partidul a ajuns la un moment 'T-zero' după mesajul primit din partea votanţilor săi, dar a adăugat că are capacitatea de a se reface şi de a putea organiza atât congresul care va avea loc în februarie, cât şi alegerile locale şi parlamentare din 2020.

"Când primim un mesaj din partea votanţilor noştri, este foarte firesc ca să existe o schimbare şi un moment T-zero. Asta s-a întâmplat şi la PSD în această seară. Toată conducerea şi-a dat demisia, este un gest care-i onorează şi, în continuare, cu siguranţă, partidul are toată forţa, toată puterea, toată capacitatea şi capabilitatea de a se reface şi de a putea organiza atât congresul care va avea loc în februarie, cât şi pregătirea pentru alegerile locale şi parlamentare din anul 2020", a afirmat Rovana Plumb, marţi noapte, la plecarea de la CExN al PSD.

Ea a precizat că, la propunerea sa, Viorica Dăncilă a fost desemnată să o înlocuiască la şefia Organizaţiei de Femei a PSD, funcţie pe care a deţinut-o şi anterior preluării şefiei partidului.

"Eu am propus ca doamna Viorica Dăncilă să preia funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei. De ce? Pentru că am văzut structura de vot (la prezidenţiale - n.r.) şi pentru că doamna Dăncilă a muncit enorm de mult, iubeşte enorm de mult acest partid şi, după cum bine ştiţi, a plecat tot din rândurile Organizaţiei de Femei. Mi s-a părut că este un gest normal şi firesc pentru ca doamna Dăncilă să reprezinte în continuare femeile social-democrate şi nu numai", a mai declarat Plumb.

Într-un comunicat transmis marţi noapte de PSD se arată că în urma demisiei Vioricăi Dăncilă şi a dizolvării Biroului Permanent Naţional, CExN al Partidului Social Democrat a decis alegerea unei conduceri interimare cu sarcina de a realiza o tranziţie echilibrată până la organizarea unui viitor congres al partidului, în care să fie aleasă o nouă conducere statutară.

Potrivit comunicatului, structura de conducere colectivă interimară va avea următoarea formulă: preşedinte interimar - Marcel Ciolacu; secretar general interimar - Paul Stănescu; membru Regiunea Sud - Adrian Gâdea; membru Regiunea Sud - Niculae Bădălău; membru Regiunea Sud-Vest - Aladin Georgescu; membru Regiunea Sud-Vest - Mihai Weber; membru Regiunea Sud-Vest - Claudiu Manda; membru Regiunea Sud-Est - Dan Nica; membru Regiunea Sud - Marian Pavel; membru Regiunea Nord-Est - Dragoş Benea; membru Regiunea Nord-Est - Doina Federovici; membru Regiunea Nord-Vest - Radu Moldovan; membru Regiunea Nord-Vest - Gabriel Zetea; membru Regiunea Vest - Laurenţiu Nistor ; membru Regiunea Centru - Vasile Gliga; membru Regiunea Bucureşti-Ilfov - Gabriela Firea; membru Regiunea Bucureşti-Ilfov - Gabriel Mutu. AGERPRES

Subiecte în articol: Rovana Plumb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri