Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor din Capitală a extins programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, astfel încât bucureştenii cu drept de vot, dar care nu au un act de identitate valabil, să îl poată obţine inclusiv pe 4 sau 5 iunie.
"În ziua de sâmbătă, 4 iunie, programul de lucru cu publicul va fi între orele 8,00 şi 16,00, iar duminică, 5 iunie, în ziua în care vor avea loc alegerile locale, între orele 7,00 şi 21,00", a informat PMB, printr-un comunicat de presă.
Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.
Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, unităţile CEC Bank în sectorul 5, la oficiile poştale în sectorul 2 şi 4 sau ghişeele direcţiilor de impozite şi taxe locale pentru sector 4.
Atunci când nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi trei fotografii 3/4 cm şi taxa de un leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.
Pentru eliberarea unui nou act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie), ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cetăţenii vor prezenta şi un timbru fiscal în valoare de 5 lei, a mai informat PMB.
Sursa: AGERPRES