Parchetul Curții de Apel a trimis mai multe documente la Parchetul General în dosarul alegerilor prezidențiale din 2009. Pe lângă actele solicitate, au fost anexate și două dosare care conțin plângerile depuse după alegerile din 2009, dar și foarte multe hotărâri și copii după unele documente care nu pot fi făcute publice, având în vedere că este o anchetă în desfășurare.
Rămâne de văzut dacă și cei de la CCR, AEP și STS se vor conforma solicitărilor făcute de procurorii de la Parchetul General.
Dosarul a fost deschis, in rem, în 24 aprilie de procurorii Parchetului General, în urma dezvăluirilor făcute de jurnalistul Dan Andronic.