Jurnalul.ro Ştiri Externe Podul peste Nistru, lovit din nou de drone

Podul peste Nistru, lovit din nou de drone

de Redacția Jurnalul    |   

Tranzitarea podului Maiaki-Udobnoe peste Nistru a fost suspendată, din nou, vineri dimineața, în urma unui atac cu drone, a anunțat Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Poliția de Frontieră a anunțat că, potrivit informațiilor primite de la omologii ucraineni, la ora 4.10 traversarea podului Maiaki-Udobnoe a fost suspendată, ca urmare a unui nou atac cu drone.

Toate mijloacele de transport care se deplasau spre Odesa au fost redirecționate și se întorc pe teritoriul Republicii Moldova.

„Activitatea punctului de trecere a frontierei <Palanca-Maiaki-Udobnoe> este sistată pe sensul de ieșire din Republica Moldova, iar în PTF <Tudora-Starokazacie> traversarea este permisă doar călătorilor care se deplasează în direcția Belgorod (Ucraina)”, a transmis Poliția de frontieră.

Activitatea pe pod a fost reluată joi seara pe banda neafectată, după ce în după-amiaza aceleiași zile, în urma unui atac aerian lansat pe teritoriul Ucrainei, drone care transportau încărcătură explozivă au lovit podul situat în extravilanul localității Maiaki-Udobnoe (Ucraina).

Podul este amplasat pe traseul Odesa–Reni și asigură traversarea peste râul Nistru.

În urma incidentului, circulația pe pod a fost sistată, iar zona a fost izolată pentru evaluarea situației și prevenirea oricăror riscuri suplimentare.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pod Nistru drone lovitura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri