Dispărut într-un cvasianonimat ascetic, atmosferă în care și-a și scris, la bătrânețe, cele mai valoroase texte, Voiculescu a reînviat odată cu prăbușirea regimului comunist și (re)evaluarea operei sale (fascinante!).
În noaptea de 24/25 octombrie 1884 deschidea ochii pe această lume, la Pârscov, pe Valea Buzăului, Vasile Costache Voicu, viitorul scriitor și medic Vasile Voiculescu, al șaselea copil al lui Costache (vlăstar al unei familii de macedoneni ce trecuse prin Transilvania) și al Sultanei, țărani cu gospodărie prosperă. Înregistrată în acte abia pe 27 noiembrie, data va fi păstrată ca zi oficială de naștere a poetului ce va fi înzestrat în toate documentele de școlaritate și de stare civilă sub patronimul Voiculescu. Toată viața va fi alintat de apropiați Dile, de la Vasile, prenume pe care l-a folosit doar sub forma prescurtată: „V”. În primii șase ani de viață are primele experiențe spirituale, copilul Sultanei fiind convins că a zărit pe cer un înger, chiar se crede o asemenea făptură dumnezeiască și nu ezită să le transmită părinților că singura sa menire în viață e preoția. La 5 ani, Dile știa deja să citească și recita pe de rost toate slujbele bisericești ținute de popa din sat. Se delecta lecturând Viețile Sfinților și Vechiul Testament, pe care le alterna cu „Robinson Crusoe”, poeziile populare ale lui Alecsandri și legendele folclorice românești.
L-a vindecat de priapism pe regele Carol al II-lea
După un an petrecut la școala primară din Pleșcoi (1890-1891), părinții sunt convinși, grație rezultatelor de excepție obținute de Dile la învățătură, să-l dea intern la un pension particular din Buzău, de unde a urmat apoi primele două clase de gimnaziu la Liceul „Al. Hașdeu”, continuate cu studii la Liceul „Gh. Lazăr” din București - unde Dile s-a mutat, găzduit de sora sa mai mare Florica. „La Liceul «Gh. Lazăr» a fost coleg cu viitorul Urmuz, pe care l-a evocat și cu care a fost coleg în confreria «Capul de rățoi», dramatizată de amicul Gh. Ciprian”, observa biograful și criticul literar Paul Cernat. Deși s-a orientat inițial spre Litere și Filosofie - facultate la care a și învățat un an (1902-1903) - Voiculescu a fost deturnat de apriga Florica spre Medicină, școală finalizată cu lucrare de doctorat: „Rezecţia intestinelui cu sutură în hernii strangulate”. N-a urmat însă o carieră în chirurgie. „A preferat - amintea Cernat - activitatea de igienist, misionar și apostolat social rural. S-a căsătorit cu o colegă de an (Maria Mitescu) de la care a avut cinci copii. Atras de psihofizică, Vasile Voiculescu l-a «vindecat», în anii ’30, de priapism pe Carol al II-lea, devenit, astfel, fidel Elenei Lupescu”. Performanța l-a ajutat să evolueze o vreme în rolul de medic al familiei regale a României.
Lirică erotică și exotică fulminantă
„Ca poet, remarcat, ca atâți alții, de Alexandru Macedonski, Vasile Voiculescu a debutat în 1916 («Poezii») sub semnul, searbăd, al epigonismului neoclasic coborât din Alecsandri și Vlahuță, dar - aprecia criticul literar Paul Cernat - va evolua treptat spre un tradiționalism modern aspru, dialectal (eroicul «Din țara zimbrului și alte poezii», 1918, colțurosul «Pîrgă», 1921), pentru ca în placheta «Poeme cu îngeri» (1927) să devină un icon «angelologic» al liricii biblic-ortodoxiste a revistei Gândirea (îngerii lui fiind adesea, ca la Arghezi, foarte senzuali)”. Următoarele „trepte” lirice - „Destin”, „Urcuș”, „Întrezăriri”, „Veghe” din anii 1930-1940 - sunt tot mai complexe, cu narațiuni lirico-mitice și exotice remarcabile („Ionică”, inspirată de unul dintre fii săi, e o capodoperă) - mai opina Cernat. Poezia „religioasă” combină eficient para-arghezianismul alegorizant cu pasteluri și narațiuni lirice intense. Notabilă e și lirica sa erotică și exotică, uneori fulminantă. După eliminarea ca „obscurantist-mistic” din viața literară, a scris și teatru - mitic, robust și de bună calitate („Duhul pământului”, „Fata ursului”, „Gimnastică sentimentală”, „Pribeaga” ș.a. - piesa de rezistență fiind „La pragul minunii”, 1934).
O masterpiece a liricii românești
Vasile Voiculescu a avut (și) o activitate culturală oficială, inclusiv în conducerea Radioului public, cu care a colaborat pe multe planuri (de la emisiuni medicale la „Revista literară radio”) și unde a promovat, cu deschidere entuziastă, literatura modernă (inclusiv pe colegul Urmuz). Interesant: cel mai bun Vasile Voiculescu, literar vorbind, este cel clandestin, „de sertar” - sublinia Paul Cernat. În continuare: „Elaborată în clandestinitatea «obsedantului deceniu», culegerea postumă Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare, în traducerea imaginară a lui Vasile Voiculescu, capodoperă lirică citibilă inclusiv în cheia eroticii gay, e o masterpiece a liricii românești (nu doar) postbelice, iar poemele mistice, «isihaste», de sertar, din anii ’40-’50, sunt, adeseori, superioare celor interbelice, doar ca alegorii ale ființei căzute sau ale redempțiunii”. În anonimat total, Voiculescu și-a scris și excepționalele povestiri mitic-arhetipale și realist-magice, de o puternică originalitate (dincolo de Sadoveanu și Mircea Eliade: „Lostrița”, „Ultimul Berevoi”, „Pescarul Amin”, „Fata din Java”, „Chef la mănăstire”, „Revolta dobitoacelor”), și romanul biblic Zahei orbul (inegal, dar puternic, cu o dimensiune carcerală și gay, alături de cea spiritual-simbolică) - mai semnala Cernat.
Rugul aprins
Creștin-ortodox autentic (după moartea soției, doborâtă la 59 de ani de un accident cerebral vascular produs pe fondul orbirii, poetul a practicat o asceză isihastă, deși literatura sa s-a erotizat), medicul fără arginți Vasile Voiculescu n-a fost și n-a vrut să fie legionar, antisemit sau adept al extremei drepte. A fost, în schimb, autorul unor narațiuni distopice - succinta „Lobocoagularea prefrontală” constituie o referință a criticii modernității totalitare. Bătrân și bolnav (operat de prostată), „Dile” Voiculescu a fost condamnat în 1958 pentru implicarea în gruparea „mistică” Rugul aprins de la Mânăstirea Antim (ar fi intenționat chiar să devină călugăr) și eliberat complet invalid în 1962. Pe patul de moarte, unde ajunge să fie hrănit cu forța de familie, refuză ofertele de colaborare ale noului regim, mediate de Tudor Vianu. „După moarte - conchidea profesorul Paul Cernat -, poetul va fi recanonizat oportun. Un nepot al său (Andrei Voiculescu) avea să devină DJ al emisiunilor pop-rock de la Europa Liberă. Fiica sa, Gabriela, pictoriță și scriitoare (m. 2009), a fost căsătorită cu Dinu Zarifopol, apoi cu francezul Ruru Defour. Vasile Voiculescu a fost un personaj dramatic și fascinant, un tradiționalist «open mind» și un scriitor multidimensional despre care rămân încă destule lucruri de scris”.
Autoportret romantic la 67 de ani
„Mi-am făurit o bătrâneţe bravă,
Cu părul alb ca faldul unui steag
Cu crângul bărbei ţărcuind şirag
Un chip uscat de pajişte firavă.
În pieptul liber, bântuită navă
De al talazurilor vălmăşag
Port încă sus, ci tot mai lângă prag
O inimă, răcită, dar de lavă.
Visez mereu, căci visul mi-e trezie
Din lene mi-am făcut amică vie;
Cu ea ţin sfat când gânduri, mii, mă trag.
Nu mai întreb ce vremuri bat afară;
Privesc, în mine, pulberea de seară
Şi coborând lăuntrica mea scară,
Mă sprijin în condei ca în toiag.
Rara avis
Medic cu înzestrări remarcabile, cel mai reprezentativ poet neotradiționalist de la revista „Gândirea”, membru în anii ’50 al grupului isihast clandestin Rugul aprins, Vasile Voiculescu nu a fost (spre deosebire de alți, mulți, „gândiriști”) legionar și xenofob, ci un umanist modern, deschis către cele mai diverse culturi.
59 de ani s-au împlinit pe 26 aprilie 2022 de la moartea lui Vasile Voiculescu, unul dintre cei mai valoroși poeți, dramaturgi și scriitori ai României
1992 este anul în care Vasile Voiculescu a fost ales membru post-mortem al Academiei Române