Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia a publicat primele imagini cu şoferul care a fugit după ce a lovit cinci maşini în Capitală

Poliţia a publicat primele imagini cu şoferul care a fugit după ce a lovit cinci maşini în Capitală

Poliţia a publicat primele imagini cu şoferul care a fugit după ce a lovit 5 maşini în Capitală, acesta având antecedente penale, fiind condamnat în trecut pentru tâlhărie şi furt calificat.

Potrivit Poliţiei Capitalei, bărbatul are 39 de ani, o înălţime de aproximativ 1,60 m, corpolent, cu ten închis la culoare, păr negru, ochi căprui, faţa ovală.

De asemenea, poliţiştii au publicat două fotografii cu bărbatul respectiv.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat sâmbătă că şoferul care a fugit după ce a lovit 5 maşini în Capitală este recidivist, "o persoană periculoasă", având la activ o condamnare pentru tâlhărie, şi a fost dat în consemn la frontieră.

"O să îi dăm de urmă. A fost introdus în consemn la frontieră. Posibil să fie în Capitală, posibil să fie în România. Avem date suficiente încât să vedem exact unde se află. Este recidivist, o persoană periculoasă. (...) Unul dintre făptuitori a fost reţinut, în cazul celuilalt suntem într-un cerc restrâns de suspecţi. Este un recidivist, care a fost implicat în acest nefericit incident. A fost condamnat pentru tâlhărie, a ispăşit 6 ani de pedeapsă, a fost eliberat în 2017 şi a mai fost implicat de atunci în două incidente, nu la fel de grave. (...) A fost oprit la un control de rutină", a spus Ioan Buda.

Două persoane au fost rănite uşor vineri, în urma unui accident produs în Bucureşti de şoferul unui autoturism care era urmărit de Poliţie.

Potrivit Poliţiei Capitalei, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit cinci autoturisme, pe strada Alexandru Şerbănescu.

"În jurul ori 11,45, un echipaj al Secţiei 2 Poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism al cărui conducător nu a oprit la semnalele poliţistului. În zona staţiei RATB Pipera, pe strada Alexandru Şerbănescu, şoferul autoturismului urmărit a pierdut controlul asupra autovehiculului, lovind încă 5 autoturisme. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, iar pasagerul a fost reţinut de echipajele Secţiei 2 Poliţie. În urma evenimentului au rezultat două victime rănite uşor la prima vedere şi pagube materiale", a precizat, vineri, Poliţia Capitalei. AGERPRES

Subiecte în articol: sofer fugar masini lovite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri