Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliţia olandeză recurge la vulturi pentru a intercepta drone care survolează o zonă interzisă

Poliţia olandeză recurge la vulturi pentru a intercepta drone care survolează o zonă interzisă

Poliţia olandeză se va folosi de acum înainte de vulturi dacă va trebui să intercepteze o dronă care survolează o zonă interzisă pentru astfel de aparate, a indicat luni un responsabil al forţelor de poliţie olandeze, conform AFP. 

Olanda va deveni astfel prima ţară din lume care adoptă această metodă de vânătoare milenară împotriva acestor dispozitive moderne. 

''Este o soluţie low-tech pentru o problemă high-tech'', a spus pentru AFP Dennis Janus, purtător de cuvânt al poliţiei înaintea unei demonstraţii desfăşurată pe terenul academiei de poliţie din sudul ţării. 

Se vor folosi vulturii atunci când dronele vor reprezenta un pericol pentru populaţie, în timpul unui eveniment particular, precum o vizită de stat sau când dronele zboară în apropierea uni aeroport. 

Seria de teste care au vizat stabilirea celei mai bune maniere de interceptare a dronelor a debutat în 2015 şi s-a dovedit concludentă. 

''Niciunul dintre vulturi nu a fost rănit, însă dronele nu au supravieţuit'', a dat asigurări răzând Dennis Janus, respingând acuzaţiile de maltratare a animalelor din partea mai multor experţi la începutul anului. 

''Vulturii văd dronele ca pe nişte prăzi şi le interceptează în zbor înainte de a se aşeza într-un loc unde se simt în siguranţă, drona fiind în permanenţă în ghearele lor'', a mai spus Janus. 

''Până în prezent nu am găsit altă soluţie pentru interceptarea dronelor, însă vom continua să căutăm alte posibilităţi mai tehnice'', a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei franceze, evocând inclusiv atacul informatic asupra aparatului pentru a prelua controlul asupra acestuia. 

Vulturii folosiţi în prezent provin de la o societate specializată din vestul ţării, Guard From Above. De asemenea, forţele de ordine au cumpărat care să le aparţină, în prezent vulturii având 5 luni, şi speră ca începând de vara viitoare să le folosească. La fel ca în alte ţări din lume, folosirea dronelor a cunoscut o creştere exponenţială în Olanda.

AGERPRES/

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri