Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliția rusă reprimă o întrunire a opoziției. Peste 150 de arestări

Poliția rusă reprimă o întrunire a opoziției. Peste 150 de arestări

Poliţia rusă a interupt, astăzi, în capitala Rusiei, o reuniune a grupului de opoziţie „Rusia Deschisă”, la care participau mai mulți lideri ai mișcării de contestare a actualei conduceri de la Kremlin. Forțele de ordine i-au arestat pe toţi participanţii, în număr de peste 150, printre care şi figuri cunoscute ale politicii ruse, a anunţat organizatorul reuniunii, transmite AFP.

„Iată cum sunt deţinuţi toţi participanţii la Forumul deputaţilor independent”, a transmis pe Telegram organizaţia, postând un video cu opozanţii duşi la dubele poliţiei.

Peste150 de persoane - în mare majoritate deputaţi locali veniţi din toată Rusia - participau la acest forum organizat într-un hotel din nordul Moscovei, al cărui scop era de a discuta despre alegerile regionale şi locale prevăzute în septembrie.

„La patruzeci de minute de la începutul forumului, poliţia a umplut sala. Toţi deputaţii au fost arestaţi şi duşi la comisariate”, şi-a exprimat indignarea pe Facebook opozantul Ilia Iaşin, însoţind postarea cu o fotografie cu el, într-o dubă a poliţiei. „Poliţia execută ordinele criminale ale unui dictator nebun”, a comentat, prin Twitter, politicianul Ghennadi Gudkov, un critic al Kremlinului.

Imagini publicate de mass-media ruse arată zeci de dube ale poliţiei parcate în zăpadă în faţa hotelului, în timp ce într-o înregistrare video publicată de un ales local moscovit, Serghei Vlasov, un ofiţer de poliţie afirmă că „acest eveniment este indezirabil”. Poliţia a confirmat operaţiunea, justificând intervenţia prin faptul că mişcarea „Rusia Deschisă”, fondată de omul de afaceri Mihail Hodorkovski, este o organizaţie „indezirabilă” în Rusia.

Fostul primar din Ekaterinburg Evgheni Roizman sau opozantul Vladimir Kara-Murza se află printre persoanele arestate, la fel ca mai mulţi jurnalişti veniţi să scrie despre forum.

Subiecte în articol: politia rusa reprima opozitia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri