Și anume că fermierii români sunt victime ale dublului standard aplicat de la Bruxelles prin nivelul scăzut al subvențiilor acordate. În acest fel, agricultorii români, ca și cei din alte state membre defavorizate, suferă pierderi mai mari decât fermierii din Occident care sunt efectiv protejați de dublul standard. Motive reale, greu de contestat, în baza cărora Carmen Avram i-a cerut comisarului european pentru agricultură, Janus Wojciechowski, o intervenție financiară urgentă și eficientă. Cerere susținută și de faptul că România, implicit fermierii din țara noastră, au avut foarte mult de pierdut de pe urma situației create de invazia rusească în Ucraina. Pierderi care se adaugă crizei declanșate de pandemie, ca și altor evenimente cu puternic, dureros impact asupra economiei și societății noastre. Există riscul, a avertizat și Carmen Avram, ca din din cauza inflației, până la sfârșitul lui 2027, bugetul pentru agricultura europeană să scadă cu peste 30%.
Nu aș putea să prevăd cât de urgentă și de eficientă va fi intervenția distinsului comisar european, dar, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile pe care le-a făcut imediat după intervenția lui Carmen Avram, nu mi-aș pune prea mari speranțe. De fapt, domnul comisar european, deși a admis că există acele reale discrepanțe și acel incorect dublu standard, nu a promis decât că „va încerca să aducă aceste lucruri în discuție”, dar cu mențiunea că soluțiile vor fi date numai odată cu revizuirea bugetului multianual, adică la sfârșitul anului în curs. Până atunci, rețineți, vă rog, expresia: „voi încerca”!
În aceste împrejurări, încep să am unele îndoieli privind șansele demersurilor pe care Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor a promis că le va adresa Comisiei Europene după ce din Olanda au ajuns în România cam 3 tone de carne de vită care mai aveau nițel și le expira termenul de valabilitate. Trei tone de produse toxice care, la rândul lor, fuseseră importate de către agenți economici din Țara Lalelelor tocmai din America Latină. Foarte probabil, de acolo carnea a venit proaspătă în Olanda, dar, după care a fost ținută- cum o fi fost ținută?!- și, când era gata-gata să îi vină sorocul, a fost trimisă, punct ochit-punct lovit!, direct în România. De ce nu au fost bune aceste trei tone de carne pentru a fi comercializate în Olanda sau în alte state ale pieței agricole comune? Foarte simplu, pentru că, după cum tot Carmen Avram ne-a informat, deși sărbătorim 60 de ani de Politică agricolă comună, nici până acum nu avem și o piață agricolă comună.
În schimb, conform bunelor practici de tip „La meme Jeanette, autrement coiffee”˙(pe românește: „aceeași Mărie,cu altă pălărie”), și de data aceasta avem o ediție adusă la zi a clasicului canon „bon pour l'Orient”, conform căruia, în secolul trecut, din Occident, se trimiteau în Est mărfuri care nu mai erau bune în țările de baștină. Operând, și în acest fel, mâna invizibilă și foarte selectivă a pieței, călăuzită de axioma,, ce e bun pentru noi, nu e bun și pentru voi, respectiv ce nu e bun pentru noi, este bun pentru voi’’.
Să fie, și acestea, dovezi că, deși, de principiu, este negată, în realitate, și de data aceasta, operează și produce efecte modelul Uniunii Europene cu două sau mai mute viteze? Nu aș exclude categoric supoziția. Dar, până să avem confirmarea sau infirmarea ei, mă aștept ca, în perioada următoare, europarlamentarii români să facă un prim pas în direcția contracarării efectelor dublului standard în politicile agricole ale Uniunii Europene. Adică să urmărească parcursul sesizări transmisă de autoritățile de la București către Comisia Europeană privind deșeurile toxice venit din Olanda pe plaiurile Mioriței. Să îl urmărească și să intervină, în mod ferm și eficient, pentru rezolvarea sa printr-o decizie corectă, indiferent cine se va dovedi că este vinovat.
Demonstrând, astfel, că politica agricolă a la „bon pour l'Orient” poate avea efect de bumerang.