Jurnalul.ro Ştiri Politică Politicianul care a băgat Guvernul în carantină, preferatul constănțenilor

Politicianul care a băgat Guvernul în carantină, preferatul constănțenilor

de Ion Alexandru    |   

Senatorul liberal Vergil Chițac, desemnat de conducerea partidului în poziția de candidat pentru funcția de primar al municipiului Constanța, este creditat, într-un sondaj Avangarde, cu 42 la sută din intenția de vot, depășindu-l pe reprezentantul social-democrat cu trei procente. Cercetarea a avut loc chiar în perioada în care Chițac făcea obiectul știrilor de presă ca fiind responsabil cu băgarea în carantină a premierului Ludovic Orban, după ce, infectat fiind cu COVID-19, a participat la o ședință de partid. Vergil Chițac face, în prezent, obiectul unui dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului General, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

 

Cercetarea sociologică realizată de Avangarde a avut loc în perioada 11-18 martie 2020, la nivelul municipiului Constanța. La întrebarea „dacă, duminica viitoare, ar avea loc alegeri pentru Primăria Municipiului Constanța, dumneavoastră ce candidat ați alege”, un procent de 42 la sută dintre respondenți l-au indicat pe candidatul Partidului Național Liberal, actualul senator Vergil Chițac. 39 dintre constănțeni au declarat că îl preferă, însă, pe candidatul PSD, actualul primar Decebal Făgădău. La momentul în care a fost realizat sondajul, constănțenii încă sperau că alegerile locale vor fi organizate în cursul lunii iunie. Între timp, acestea au fost decalate, cel mai probabil pentru sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie.

Anterior acestui sondaj, reprezentantul PSD conducea clasamentul, iar Vergil Chițac s-a aflat pe poziția secundă. Din acest punct de vedere este mai mult decât interesantă schimbarea opțiunilor constănțenilor, în condițiile în care, în 13 martie, presa, site-urile și televiziunile din România dădeau la refuz știrea cu primul politician român confirmat ca fiind infectat cu noul coronavirus, parlamentarul Vergil Chițac. Chițac fusese declarat drept candidatul PNL de Biroul Politic Național în data de 9 martie, reuniune la care a participat o mare parte a guvernului Orban, însuși premierul și, evident, membrii Biroului Politic Național, toți forțați să se testeze și o parte să intre în izolare timp de 14 zile.

 

Infectat la o reuniune NATO

Vergil Chițac a fost internat în spital, fiind introdus chiar pe secția de Terapie Intensivă, însă, în prezent, se află acasă. Pe data de 16 martie, Parchetul General a emis un comunicat de presă, în care a anunțat că procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 292 din Codul de Procedură Penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul Penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19”. Reamintim că senatorul PNL de Constanța Vergil Chițac, împreună cu fiul, soția și asistentul acestuia au fost confirmați, luna trecută, cu coronavirus, după ce parlamentarul a fost la o reuniune NATO la Bruxelles. Pentru că el a participat la ședința Biroului Politic Național al PNL din 9 martie, la care au luat parte aproximativ 100 de liberali, premierul Ludovic Orban a anunțat că el și miniștrii se izolează, imediat după reînvestirea cabinetului. De asemenea, Orban, miniștrii și parlamentarii s-au testat pentru COVID-19. Printre persoanele infectate de Chițac s-au numărat primarul Devei și administratorul public al orașului.

 

 

 

Subiecte în articol: Vergil Chițac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri