Jurnalul.ro Ştiri Justitie Polițist reținut într-un dosar de trafic de droguri

Polițist reținut într-un dosar de trafic de droguri

de Redacția Jurnalul    |   

Un polițist din cadrul IPJ Mureș și o altă persoană au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de droguri.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a trei persoane cercetate pentru trafic de droguri, deținere de droguri, în vederea consumului propriu, și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetări că, în perioada mai 2023 – aprilie 2024, acestea ar fi deținut, vândut și oferit, la date și împrejurări diferite, cristal și substanțe cu efect psihoactiv către consumatori din județul Mureș.

Procurorii DIICOT au dispus, marți, reținerea a două persoane, una având calitatea de agent de poliție, și măsura controlului judiciar față de o alta.

Tot marți au fost făcute 12 percheziții domiciliare, fiind descoperită și ridicată o cantitate de drog de mare risc, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș cu propunerea de arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor două persoane reținute.

„Menționăm faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureș a fost informat de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Mureș cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În conformitate cu prevederile legale, până la acest moment, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege”, transmite IPJ Mureș.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: politist trafic de droguri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri