Jurnalul.ro Ştiri Locale Neamț: Doi polițiști au resuscitat un copil de 1 an și 6 luni

Neamț: Doi polițiști au resuscitat un copil de 1 an și 6 luni

de Redacția Jurnalul    |   

Doi polițiști din județul Neamț au sărit, marți, în ajutorul unei femei, care a cerut disperată ajutor când a văzut că nu mai respiră copilul de 1 an și 6 luni. Polițiștii au resuscitat copilul și l-au dus la spital cu autospeciala.

Subcomisarul de poliție Chirilă Cristian, din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională și agentul șef de poliție Enea Mugurel din cadrul Biroului de Ordine Publică Roman au intervenit rapid, marți, în jurul orei 14.50, după ce au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiul ei, în vârstă de 1 an și 6 luni, nu mai respiră.

Cei doi au început manevrele de resuscitare pe loc, aplicând masaj cardiac copilului.

După ce i-au stabilizat temporar starea, polițiștii au decis să-l transporte la spital cu mașina de serviciu, pentru a-i oferi ajutor medical de specialitate cât mai repede.

„Datorită intervenției prompte și profesioniste, copilul se află acum în afara oricărui pericol, iar medicii confirmă că viața sa nu mai este în pericol”, transmite Poliția Neamț.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri