Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițiștii din Sibiu au indisponibilizat două tone de articole pirotehnice

Polițiștii din Sibiu au indisponibilizat două tone de articole pirotehnice

Polițiștii din Sibiu au depistat în trafic, în ajunul Crăciunului, pe DN 14, în localitatea Copșa Mică, un timișorean în vârstă de 46 de ani, angajat al unei societăți comerciale din Timiș, care ar fi transportat 2.000 de kg de articole pirotenice pentru anumite societăți, anunță IGP Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că respectivele societăți nu au comandat articolele pirotehnice transportate. Articole pirotehnice erau din categoriile F1, F2, F3, F4, P1 si T1.

Bunurile au fost indisponibilizate, în vederea confiscării. Valoarea acestora este estimată la suma de 60.000 de lei. În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995.

Poliţia Română a demarat, la data de 23 noiembrie 2020, acţiunea naţională „Foc de artificii”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

Totodată, persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale. Prin excepţie, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1.

 Mediafax

Subiecte în articol: politie articole pirotehnice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri