Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia: Pedepse grele cu închisoarea pentru autorii unei piramide financiare de 200 de milioane de euro

Polonia: Pedepse grele cu închisoarea pentru autorii unei piramide financiare de 200 de milioane de euro

Un tribunal polonez a condamnat miercuri la pedepse grele cu închisoarea un cuplu care a pus la cale o piramidă financiară ce a atras echivalentul a circa 200 de milioane de euro de la aproximativ 18.000 de clienţi pentru societatea lor de investiţii „Amber Gold”, relatează AFP.

Marcin P. a fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar soţia sa Katarzyna - la 12 ani şi şase luni de detenţie.

Faptele datează din anii 2009-2012. Conform unei scheme clasice, cuplul le promitea deponenţilor să îşi investească banii în aur sau în alte metale preţioase şi, pe măsură ce piramida creştea, le oferea la început dobânzi importante, mergând până la 16% pe an.

Acuzaţi, de asemenea, de spălare de bani, deoarece fondurile primite treceau prin numeroase conturi şi firme ale grupului lor, printre care şi o companie aeriană low-cost, „OLT Express”, care a dat rapid faliment, cei doi soţi trebuie să plătească acum o amendă de aproape 70.000 de euro şi să îşi despăgubească victimele.

Din totalul fondurilor dispărute, numai o parte minoră a putut fi recuperată şi rambursată.

De asemenea, celor doi li s-a interzis să mai desfăşoare vreo activitate economică timp de 10 ani.

Procesul a avut şi o latură politică, deoarece conservatorii naţionalişti ai Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, le-au reproşat predecesorilor săi de centru că nu au monitorizat eficient „Amber Gold” şi  au omis să verifice trecutul fondatorului societăţii de investiţii, condamnat în mai multe rânduri pentru escrocherie.

O comisie parlamentară iniţiată de PiS a anchetat acest caz, convocându-l printre alţii, ca martor, pe Donald Tusk (foto), preşedintele Consiliului European şi fost premier polonez.

AGERPRES

Subiecte în articol: piramidă financiară Polonia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri