Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Incident TERIBIL la Varșovia. Șeful poliției poloneze a ajuns la spital. Un cadou primit în timpul vizitei la Kiev a explodat

UPDATE Incident TERIBIL la Varșovia. Șeful poliției poloneze a ajuns la spital. Un cadou primit în timpul vizitei la Kiev a explodat

de Anastasia Paul    |   

Șeful poliției poloneze, Jaroslaw Szymczyk, a fost internat în spital, cu răni ușoare, după ce a deschis un cadou pe care l-a primit în timpul vizitei în Ucraina. Pachetul a explodat brusc.

„Ieri, la 7.50 a.m., a avut loc o explozie într-o cameră adiacentă biroului șefului poliției. În timpul vizitei de lucru în Ucraina, acesta a primit mai multe cadouri, dintre care unul a explodat. El s-a deplasat la Kiev, în perioada 11-12 decembrie, unde s-a întâlnit cu șefii Serviciului de Poliție și Situații de Urgență din Ucraina”, a anunațat, joi, Ministerul de Interne al Poloniei, scrie cnn.com.

Din primele informații reiese că respectivul cadou a fost primit de la un șef al serviciilor ucrainene. Autoritățile de la Varșovia au cerut Kievului să clarifice lucrurile iar Parchetul a deschis o anchetă.

Jaroslaw Szymczyk a fost internat iar un alt polițist a suferit răni ușoare. 

Însă respectivul cadou ar fi un lansator de grenade și chiar șeful poliției ar fi tras accidental cu acesta în biroul său, potrivit relatărilor din presa poloneză.  Parchetul a transmis că a fost vorba despre "un act constând în provocarea neintenţionată a unei degajări violente de energie care a ameninţat viaţa sau sănătatea multor persoane ori proprietatea", precizând că  trei persoane, printre care și șeful poliției sunt victime. 
Tot media poloneze au relatat că explozia a avariat un tavan din clădire.

Incidentul survine după ce mai multe plicuri au fost trimise reprezentanțelor diplomatice ale Ucrainei în unele state europene. Ambasadele Kievului din Ungaria, Țările de Jos, Polonia, Croația, Italia, Austria și consulatele generale din Napoli și Cracovia au primit pachete suspecte, transmite Oleh Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri