Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia şi Lituania declară că nu vor găzdui noi închisori secrete ale CIA

Polonia şi Lituania declară că nu vor găzdui noi închisori secrete ale CIA

Polonia şi Lituania au declarat joi că nu vor permite ca Statele Unite ale Americii să deschidă noi centre de detenţie secrete pe teritoriile lor, dacă preşedintele Donald Trump va decide să reintroducă programul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) privind încarcerarea şi interogarea unor suspecţi de terorism în străinătate, transmite Reuters. 

Cele două state est-europene sunt aliaţi apropiaţi ai SUA şi au găzduit închisori secrete folosite în timpul 'războiului împotriva terorismului' lansat sub preşedinţia lui George W. Bush după atentatele de la 11 septembrie 2001. 

Oficiali americani, citaţi de presă, au indicat miercuri că preşedintele Trump ar putea ordona o evaluare care ar putea duce la reluarea programului de interogare în afara teritoriului american a suspecţilor străini bănuiţi de terorism, precum şi la redeschiderea de închisori ale CIA din străinătate. 

'Nu există nicio propunere şi nu există loc (de discuţii)', le-a declarat jurnaliştilor şefa guvernului polonez, Beata Szydlo, întrebată dacă guvernul său va fi de acord cu astfel de închisori. 'Răspunsul meu este nu', a subliniat ea. 

La rândul său, ministrul lituanian de externe, Linas Linkevicius, a declarat pentru Reuters că ţara sa este pregătită să coopereze cu SUA pe toate temele de interes strategic, subliniind însă că drepturile omului trebuie protejate. 

'Torturarea oamenilor nu este posibilă, conform dreptului internaţional, codului de conduită, nu doar legal, dar nici moral', a subliniat Linkevicius. 

'Cred că nicio ţară civilizată nu ar trebui să aplice aceste metode. Nu este doar poziţia mea personală, ci este poziţia statului meu', a mai afirmat el. 

Lituania se confruntă cu două procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în care este acuzată de încarcerarea unor prizonieri într-un centru de detenţie pe care l-a găzduit în urmă cu un deceniu, fapt nerecunoscut însă niciodată de Vilnius. 

O anchetă parlamentară întreprinsă în Lituania în 2010 a concluzionat că serviciul de securitate a ajutat CIA să pună la punct un centru de detenţie într-o clădire din Vilnius, afirmând totuşi că nu există nicio dovadă că respectiva facilitate a fost utilizată pentru încarcerarea unor prizonieri. 

CEDO a stabilit în 2014 că CIA a deţinut o închisoare secretă situată într-o pădure din nordul Poloniei, sub numele de cod 'Cuarţ'. Aceasta a fost pentru prima dată când o instanţă europeană a arătat că CIA a operat una din închisorile sale secrete pe continentul european.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri