„În aproape patru ani de prim-ministru a fost o singură ocazie în care am primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru – Lucian Isar, care a cerut avantaje perso-nale de la un mare investitor american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România”, a fost acuzaţia publică făcută de Victor Ponta după ştirea că fostul ministru Lucian Isar se afla faţă în faţă cu procurorii DNA. „Atunci i-am spus imediat şi lui Crin Antonescu de situaţie şi a înţeles. În câteva ore l-am înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu. Probabil că cei care m-au informat pe mine au sesizat şi DNA”, a scris Ponta pe facebook. În replică, soţul Alinei Gorghiu susţine că procurorii l-au audiat în calitate de martor în urma unei plângeri pe care el însuşi ar fi formulat-o. „Am vorbit în spaţiul public, de mai multe ori, despre cazuri dureroase pentru domnia sa, OMV, Roşia Montană, Rompetrol şi altele. Probabil se simte exclus din dezbaterea publică, iar prezenţa mea la DNA, în calitate de martor la o plân-gere pe care am for- mulat-o, i-a oferit pretextul de a mai arunca nişte mizerii în spaţiul media”, a reacţionat Isar. „Îl anunţ pe tânărul calomniator că va trebui să apară în faţa instanţei, deoarece îl voi acţiona în justiţie. Oricum are deja experienţă cu instanţele”, a fost ameninţarea fostului ministru.
Lucian Isar a fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Ponta. Isar a mai fost preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR şi membru în consiliile de administraţie ale unor mari companii de stat.