Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Sper ca preşedintele să respecte Constituţia; partidul cu majoritate absolută trebuie să fie chemat singur la consultări

Ponta: Sper ca preşedintele să respecte Constituţia; partidul cu majoritate absolută trebuie să fie chemat singur la consultări

Fostul premier Victor Ponta şi-a exprimat speranţa ca preşedintele Klaus Iohannis să respecte Constituţia şi a susţinut că, potrivit articolului 103 din Legea fundamentală, PSD poate fi chemat singur la consultări, dacă are majoritate absolută după depunerea jurământului de către viitorii parlamentari.

Ponta a subliniat că nimic nu se schimbă în privinţa alianţei PSD cu ALDE, formaţiune alături de care social-democraţii vor să formeze viitorul cabinet.

"Dacă are majoritate absolută (n.r. - PSD), se aplică un articol din Constituţia României referitoare la nominalizarea premierului. Cu ALDE avem majoritate, dar se schimbă puţin lucrurile. Cel mai bine pentru România, nu doar pentru PSD, este ca cel care îşi asumă responsabilitatea de prim ministru să aibă şi pârghia, puterea politică de a fi lider al partidului. Altfel, lucrurile nu merg bine nu numai în România, ci în nicio ţară din Uniunea Europeană. Când se va face nominalizarea oficială - cu siguranţă nu înainte de formarea Parlamentului şi de a şti exact dacă PSD are sau nu aşa cum prevede Constituţia jumătate din majoritatea absolută în Parlamentul României", a declarat Ponta, la Romania TV.

El a citat articolul 103 din Constituţie şi a detaliat trei motive pentru care PSD va guverna alături de ALDE.

"Dacă la repartizare ne lipsesc două sau trei mandate, eu cred că vor fi poate doi-trei-patru parlamentari care luni vor vrea să fie în PSD. Şi atunci, conform art. 103 din Constituţie care spune "în urma consultării partidului care are majoritatea absolută", nu se mai fac consultări cu celelalte partide, că aşa spune Constituţia. (...) Dragnea a explicat foarte clar faptul că vom guverna împreună cu cei de la ALDE, nu se pune problema de a le spune celor de la ALDE: 'gata, avem majoritate, nu mai e nevoie de voi'. În primul rând ne ţinem cuvântul, în al doilea rând au oameni foarte buni, trei, guvernarea nu va fi deloc uşoară, va fi una dificilă pentru că ţara e lăsată într-o situaţie foarte proastă. Noi vorbim acum însă de procedurile constituţionale care trebuie desfăşurate săptămâna viitoare - luni, marţi se constituie Parlamentul, se aleg preşedinţii celor două Camere", a detaliat social-democratul.

Victor Ponta a precizat că nu vorbeşte în numele PSD, dar a opinat că preşedintele Senatului va fi Călin Popescu-Tăriceanu, iar preşedintele Camerei Deputaţilor va fi desemnat de la PSD.

"Preşedintele este obligat să respecte voinţa electoratului şi a Parlamentului. (...) Guvernul îşi încheie mandatul odată cu validarea alegerilor. (...) După ce l-am avut pe Băsescu, care până la urmă a acceptat votul din 2012, nu vreau ca Iohannis să fie mai rău decât Băsescu - cel care l-a refuzat pe Klaus Iohannis în a fi prim-ministru, deşi avea majoritate", a conchis fostul premier. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri