Accidentul mortal provocat de Radu Ghețea a avut drept cauză fie adormirea acestuia la volan fie folosirea telefonulului mobil sau desfășurarea unei alte activități ce nu i-a mai permis să fie atent la drum, a afirmat avocatul Adrian Cuculis.
Vitezele de deplasare ale celor trei autoturisme implicate în accident se situau in jurul a 70 km/h. Familia victimei s-a constituit parte civilă și solicită plata de despăgubiri pentru pierderea vieții rudei lor, a mai precizat el.
Accidentul s-a petrecut în 2022, în orașul Hârșova.
În urma coliziunii, un bărbat a rămas încarcerat și alte două au fost rănite. Transportat la spital ,bărbatul a murit.
„În premomentul accidentului, un autoturism Audi se deplasa pe sensul de mers Constanța-Hârșova și autoturismele VW Golf și Dacia Logan se deplasau pe sensul de mers Hârșova-Constanța, în față fiind autoturismul VW Golf.”, se arată în raportul întocmit de experții tehnici judiciari. „Cauza producerii accidentului a fost dată de intrarea pe contrasens a autoturismului Audi (...) Cel mai probabil, din cauza unor activități desfășurate de conducătorul auto în interiorul autoturismului sau a adormirii acestuia în timpul deplasării.”, mai arată raportul.
Ghețea are 76 de ani, este președinte Libra Bank, președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor din anul 2015 și a deținut anterior, mai bine de 10 ani, funcția de președinte al consiliului de administrație CEC Bank.