Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Poşta Română cumpara cu 19.700 de lei o linie tehnologică de insert în plicuri

Poşta Română cumpara cu 19.700 de lei o linie tehnologică de insert în plicuri

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a achiziţionat o linie tehnologică de insert în plicuri, contra unei sume de 19.700 de euro, fără TVA, a anunţat operatorul naţional de servicii poştale.

 

Aparatul nou achiziţionat va ajuta la dezvoltarea de oferte complete şi integrate pentru trimiteri masive de documente. Produsele poştale, destinate în special persoanelor juridice şi autorităţilor publice, vor fi îmbunătăţite simţitor prin această nouă achiziţie, precizează Poşta Română.

Astfel, linia tehnologică de insert în plicuri, achiziţionată prin procedurile specifice, are calitatea garantată de tradiţia lungă a producătorului german BÖWE, companie înfiinţată în anul 1945, iar capacitatea de împlicuire a liniei de insert se ridică la 7.200 de materiale/oră. De asemenea, se dezvoltă, prin noua dotare, o linie tehnologică care presupune, printre altele, printare digitală, foldare automată, insert automat în plic şi francare a trimiterilor.

CNPR subliniază faptul că, prin această achiziţie, Poşta Română a economisit o sumă considerabilă faţă de planurile de achiziţie anterioare, care prevedeau un buget de 2,8 milioane de lei pentru o linie tehnologică a căror specificaţii tehnice depăşeau nevoile de exploatare actuale.

În acest context, operatorul naţional de servicii poştale precizează că la Fabrica de Timbre se continuă procesul de retehnologizare, "pentru a redeveni un competitor puternic pe piaţă". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri