Jurnalul.ro Cultură Muzica Poveste impresionantă spusă pe scena ”X Factor”: Are 24 de frați, dar a copilărit în centre de plasament

Poveste impresionantă spusă pe scena ”X Factor”: Are 24 de frați, dar a copilărit în centre de plasament

La vârsta de 19 ani, Sebastian Hădărean vorbește cu lejeritate despre pasiunile sale, dar și despre greutățile pe care le-a înfruntat în cei 19 ani de viață. Optimist, tânărul povestește în această seară, de la 21.15, pe scena X Factor”, că nu regretă nimic.

            Absolvent al unui liceu sportiv, Sebastian a făcut mulți ani judo și handbal, însă cea mai mare pasiune a sa este muzica, iar aceasta îi folosește și pentru a-i vindeca rănile. ”Muzica pentru mine e ca un medicament, când ascult un cântec îmi revin, mă ambiționez, e ca și cum nu aș putea trăi fără un organ”, mărturisește Sebastian, care până la vârsta de 19 ani a tot avut nevoie de sprijin.

            ”Am 24 de frați prin alianță, nu sunt toți din aceiași părinți. Mama și tatăl meu au divorțat și eu am ajuns să stau într-un centru de plasament, după ce a intervenit Protecția Copilului. Acum stau într-o familie cu mai mulți copii, anul acesta se împlinesc zece ani. Totul se întâmplă ca într-o casă normală, doar că părinții care au grijă de tine nu sunt cei biologici. Nu regret nimic, dacă nu s-ar fi întâmplat asta nu cred că eram astăzi aici”, încearcă acesta să se motiveze.

Ce părere au avut Delia, Ștefan Bănică, Carla’s Dreams și Horia Brenciu despre prestația sa, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 21.15, în ultima ediție a audițiilor din acest sezon ”X Factor”.

Subiecte în articol: x factor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri