Adolescenta în vârstă de 15 ani care şi-a pus capăt zilelor, ieri, după ce s-a aruncat în apă de pe barajul Bâtca Doamnei (judeţul Neamţ) era elevă a Liceului Tehnic Forestier din Piatra-Neamţ şi era instituţionalizată la Complexul 'Ion Creangă'.
Se pare că fata nu a lăsat niciun bilet de adio și nu a dat niciun semn că ar putea recurge la acest gest. Colegele ei de cameră susțin că fata era veselă și nu ar și-ar fi închipuit că ar putea să aibă intenția de a se sinucide.
Mergea constant la consiliere psihologică și de un an de când era cazată la centru nu părea să fie ceva în neregulă cu ea și nu a avut niciodată tendințe suicidale. Fata a ajuns la Complexul 'Ion Creangă' de aproximativ un an, după ce a fost victima unor abuzuri în familie, scrie .
"Adolescenta era născută în 2002 și era în sistem de protecție în cadrul Centrului „Ion Creangă” Piatra-Neamț din iulie 2016, ajungând în atenția DGASPC Neamț după ce a fost victima abuzurilor repetate petrecute în familie. Copila era în evidența medicilor specialiști în neuropsihiatrie infantilă. De când a ajuns în centru, adolescenta a beneficiat de consiliere psihologică în mod constant, nu a dat semne de depresie și nu a avut tendințe suicidale.
Luni, 11 septembrie, adolescenta a mers la școală iar după festivitatea de deschidere a anului școlar a mers cu colegii de clasă în oraș, la o pizza. După-amiază a fost vizitată la centru de o colegă și, în jurul orei 16:30, a anunțat supraveghetorul de serviciu că merge până la poartă să o conducă dar nu a mai revenit. Personalul de serviciu din cadrul centrului constatând că minora nu este prezentă la apelul de seară a anunțat, conform procedurilor, poliția care s-a deplasat în centru și a demarat verificările. Adolescenta a mai plecat fără acord, de fiecare dată fiind anunțată poliția. Marți am fost anunțați de oamenii legii despre faptul că a fost găsită înecata în Bistrița. În acest moment este în curs de desfășurare o anchetă internă care urmează să stabilească circumstanțele producerii acestei tragedii", se arată într-un comunicat al DGASPC Neamț. Observator.tv