Muncile grele în care îl implicau părinții în copilărie - seceratul, săpatul, prășitul - au fost argumente convingătoare pentru plecarea din sat, după cum mărturisește. Pasiunea pentru cărți a moștenit-o de la tatăl său, un țăran autentic, atașat de glie, care nu avea multă școală, dar citea foarte mult și și-a îndrumat copiii spre învățătură. În tinerețe, era pasionat de poezie și epigrame, dar, fiind perioada de înflorire a petrolului, liceul l-a împins în această direcție și a ajuns să fie un cunoscut manager în industria petrolului, cu diplome și distincții obținute în țară și străinătate. În ciuda ascensiunii profesionale, nu a uitat niciodată meleagurile natale și a rămas atașat de viața satului și de descendenții Moromeților. A primit și titlul de cetățean de onoare pentru implicarea sa în viața comunităților din Udupu, Tătărăști și Siliștea Gumești.
Jurnalul: Câți oameni ați reușit să înveseliți cu Enciclopedia Umorului de Buzunar?
Ion Pecie: „Am început să public Enciclopedia Umorului de Buzunar în 2017, când mi-am propus să scriu 15-20 de volume care să îi facă pe români să zâmbească și să mai uite de griji. Măcar în momentele de călătorie sau relaxare. Până la urmă, au fost 30 de volume. Cărțile s-au bucurat de un succes nesperat, pentru că se adresează tuturor categoriilor sociale, este un umor accesibil”.
Jurnalul: Cum s-a născut ideea acestui proiect?
I.P.: Pe vremea când eram liceean, organizam întâlniri de poezie cu tinerii de prin satele moromețiene. Am și câștigat niște concursuri de epigrame. În liceu, am luat-o pe partea tehnică, am intrat în lumea petrolului. După terminarea facultății, m-am întors la pasiunea mea, am început să colectez umor și am profilat căutările mele pe umorul scurt. De prin anii ’66-’67, când au început sondele să scoată vreo 15 milioane de tone de țiței în România, lumea a început să aibă timp mai puțin pentru distracție și așa m-am orientat către umorul scurt. M-am și gândit la un format de buzunar pentru oamenii care călătoresc cu trenul, cu avionul. Ai cărticica, o scoți din buzunar, citești și te deconectează de la grijile zilnice.
Jurnalul: Cum a fost trecerea de la petrol la umor?
I.P.: În ultimul volum, chiar am o epigramă despre câștigurile scriitorilor, în aceste vremuri în care, din păcate, lumea nu se mai înghesuie să cumpere cărți, iar petroliștii sunt văzuți ca Ewingii din Dallas. Autoepigramă: «Am fost mare petrolist, iar acum - mic publicist. Trebuia găsit cu anii un mod de a-mi cheltui banii». Cam așa stau lucrurile. Petrolul este domeniul meu de activitate, umorul – o pasiune pe care am dezvoltat-o pentru a-i bucura și pe alții. Volumele s-au tipărit în 70.000 de exemplare, mai mult de jumătate s-au vândut prin colaborarea cu Antena 3 și Jurnalul. Sunt foarte mulțumit de această colaborare.
„Fundația de cultură România - Israel a apreciat cărțile, am fost și premiat în Israel”
Jurnalul: Ați abordat teme curajoase. Ați publicat bancuri cu judecători, preoți, polițișți, evrei, soacre, amante, doctori. Nu s-au supărat cunoscuții dumneavoastră, partenerii de afaceri?
I.P.: Deocamdată nu am avut nicio chemare la tribunal. Toate glumele publicate sunt inspirate din realitate sau preluate din gura unor celebrități. Părerea mea este că oamenii care au exercițiul lecturii, oamenii inteligenți, cultivați nu se supără, pentru că preiau partea bună dintr-un catren, dintr-o glumă. Pe mine m-a făcut zob un scriitor cunoscut în vreo două articole. Era nemulțumit că fac acest gen de umor, în loc să fac un umor gen Caragiale. După primele 5 volume publicate în 2017-2018, unul dintre motivele pentru care am continuat proiectul la o scară mai mare au fost chiar încurajările cititorilor. Fundația de cultură România - Israel a apreciat cărțile, am fost și premiat în Israel.
După Enciclopedia Umorului de Buzunar, urmează o Enciclopedie de Proverbe despre Viață și Vârsta
Jurnalul: Ce alte proiecte aveți?
I.P:. Am un proiect care îmi va lua vreo doi ani, deși am foarte mult material deja strâns. Tatăl meu era un mare înțelept, un țăran chiar moromețian. Deși a făcut doar 7 clase, bătea mulți cu facultăți în privința artei și culturii, pentru că a citit enorm. Tatăl meu avea o bibliotecă de 3.000 de cărți când eu nu cumpărasem nicio carte, n-aveam bani. Așa s-a născut ideea de a face un proiect propriu de colectare a înțelepciunii – proverbe și citate legate de viață și vârstă. Citate populare sau ale marilor celebrități, luând la rând diversele etape ale vieții, de la naștere, copilărie, până la maturitate, până la plecarea noastră. Vor fi organizate după stilul meu ingineresc, așa cum am organizat și Enciclopedia Umorului de Buzunar, pe tematici clare.
Jurnalul: Ați găsit puterea să glumiți și inspirație să mai scrieți umor chiar și în vremea dificilă a pandemiei. Cum ați reușit?
„Umorul este vârful de lance al inteligenței”
I.P.: Volumul „Unicul vaccin – umorul” nu era în proiectul inițial. Nici nu știam ce este o pandemie. Nu am putut evita umorul născut cu ocazia rigorilor, restricțiilor și suferințelor provocate de COVID. Umorul e tipic românului. Nicio altă naționalitate din lume nu are spiritul de promptitudine al românului. Niciun alt popor nu are acest spirit de inteligență a umorului, în special umor scurt. Imediat îl bagă într-o epigramă, dacă este de înțepat un viciu, un defect, sau de elogiat o performanță, o calitate. Am subliniat în toate prefețele mele acest lucru. Nu aveam în plan să public nici volumul „Să râdem SEXy”. Pentru că mie nu îmi place ideea sexului pus pe hârtie, pe ecran, cum se dă acum mură în gură pe toate canalele. În opinia mea, sexy trebuie interpretat drept ceva frumos, provocator, care să te pună să lupți pentru o relație. Nici despre viața politică nu am vrut să scriu, nici umorul în uniformă, dar, dacă vrei să acoperi toate domeniile de activitate din viața unui om, trebuie să le cuprinzi și pe acestea. Le-am pus în glume mai timid și mai curățate, pentru a fi mai decente și mai puțin înțepătoare.
Jurnalul: De ce ați ales ca ultimul volum să fie în rime?
I.P.: Mă mândresc că această carte este sută la sută creația mea. Nu vreau să mă laud, dar umorul este vârful de lance al inteligenței. Nu este la îndemâna oricui, nici din perspectiva creației, nici din perspectiva recepției. Cine are simțul umorului, îl are nativ. Și dacă îl cultivă prin fotografierea diverselor aspecte din viața unui om, reușește să îl și redea. Mie mi se pare că performanța maximă în acest domeniu este aceea de a prelucra umorul în patru versuri. Nu le introduc în categoria de opere de literatură meritorie, dar sunt relaxante.
Jurnalul: Ce sfat aveți pentru românii care și-au pierdut simțul umorului din cauza greutăților?
I.P.: Orice zi în care n-ai zâmbit sau n-ai glumit este o zi pierdută din viață. Indiferent cât de grele sunt situațiile prin care treci, nu trebuie să uiți să zâmbeșți. De la cea mai mică vârstă la care recepția devine potențială, până la cea mai înaintată vârstă, gluma are puterea de a te deconecta. Umorul este o terapie, o procedură de însănătoșire mentală. Odată inoculată această idee, te face să mai uiți de necazuri.
„Umorul este o formă de terapie. Mi-am propus să public 15-20 de volume de glume și epigrame care să îi facă pe români să zâmbească și să mai uite de griji, dar am ajuns la 30 de volume, fiind încurajat chiar de cititori”.
„Tatăl meu era un mare înțelept, deși a făcut doar 7 clase. Un țăran chiar moromețian, născut la 4 km de Siliștea lui Marin Preda. Îi bătea pe mulți cu facultăți în privința artei și culturii, pentru că a citit foarte mult. Tata avea o bibliotecă de 3.000 de cărți când eu nu cumpărasem nicio carte”.