Jurnalul.ro Ştiri Politică Prahova: Senatorul Andrei Volosevici îşi anunţă demisia din PNL

Prahova: Senatorul Andrei Volosevici îşi anunţă demisia din PNL

Senatorul liberal Andrei Volosevici a anunţat, marţi seară, că demisionează din PNL, subliniind că nu a intenţionat vreodată să prejudicieze formaţiunea politică, chiar dacă de multe ori a avut o altă opinie despre modul în care trebuie asumate funcţiile publice în administraţia locală.

"Partidul Naţional Liberal a decis că nu mai are nevoie de mine, de ideile pe care le am, şi de echipa mea, care în vara acestui an a ajutat la câştigarea alegerilor în Ploieşti. Având în vedere aceste aspecte, am decis ca mâine să îmi dau demisia din PNL, partid pe care nu am intenţionat vreodată să îl prejudiciez chiar dacă de multe ori am avut o altă opinie despre modul în care trebuie asumate funcţiile publice în administraţia locală. În aceste condiţii, atâta timp cât sunt oameni care cred în mine şi care mi-au apreciat activitatea, cred ca le sunt dator să continui", a scris Volosevici pe pagina sa de Facebook.

Contactat telefonic, Volosevici a declarat, pentru AGERPRES, că nu doreşte să facă alte comentarii privind decizia sa, adăugând că, în următoarele zile, va discuta despre viitoarele sale opţiuni politice.

"În următoarele zile, sigur vom putea discuta despre lucru acesta. Până una alta, nu aş vrea să comentez. Ce vreau să se înţeleagă foarte clar este că am respect pentru toţi colegii din PNL, (...) dar nici nu vreau să prejudiciez în vreun fel imaginea şi nici să creez vreo neplăcere. În următoarele zile vom discuta şi despre opţiunile mele, vor fi publice", a spus Volosevici.

Senatorul Andrei Volosevici a fost primar al Ploieştiului, din partea PDL, în mandatul 2008 - 2012, iar în toamna lui 2012 a candidat pentru un post de parlamentar, după ce a pierdut cursa electorală pentru un nou mandat de primar în favoarea fostului edil Iulian Bădescu. A fost ales, în 2012, senator într-un colegiu din Ploieşti. În primăvara lui 2016 a fost anunţat oficial drept candidatul PNL pentru un nou mandat de primar al Ploieştiului. La începutul lui aprilie a anunţat că îşi retrage candidatura, având în vedere că era vizat de o anchetă a procurorilor DNA Ploieşti. De altfel, în luna iunie, Volosevici a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de abuz în serviciu şi două fapte de trafic de influenţă în legătură cu finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti şi atribuirea unui contract de lucrări.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri