Ştirea iniţială: Vicepreşedintele CJ Prahova, Radu Ionescu, a fost adus, marţi, cu mandat, la sediul DNA Ploieşti pentru a fi audiat în legătură cu fapte de corupţie care ar fi fost comise în mandatul pe care acesta l-a deţinut anterior, au declarat surse judiciare.
Potrivit acestora, Radu Ionescu ar fi suspectat că a primit cu titlu de mită un autoturism în valoare de 26.000 euro pentru a acorda în mod preferenţial contracte unei anumite firme de construcţii.
Sursele citate au precizat că maşina respectivă ar fi fost primită de Ionescu în 2007, când era vicepreşedinte al CJ, ratele de leasing pentru achitarea autoturismului fiind încheiate în 2009, iar în această perioadă Ionescu s-a folosit de respectivul autoturism.
Radu Ionescu a fost vicepreşedinte CJ Prahova în perioada 2004-2008, el deţinând şi în prezent aceeaşi funcţie în care a fost numit în primăvara anului 2015 din partea UNPR Prahova. AGERPRES