Jurnalul.ro Ştiri Justitie Predoiu la IPJ Constanța: Cer o nouă atitudine bazată pe responsabilitate

Predoiu la IPJ Constanța: Cer o nouă atitudine bazată pe responsabilitate

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, cere, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, o nouă atitudine bazată pe responsabilitate, angajament şi loialitate faţă de muncă, profesie, lege şi cetăţean din partea fiecărui poliţist.

Vineri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a avut loc o şedinţă de lucru a ministrului de Interne, Cătălin Predoiu şi a secretarului de stat, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, cu conducerea interimară a IPJ, comisar-şef de poliţie Mădălina Vlangăr şi şefii structurilor din cadrul Inspectoratului.

Agenda şedinţei a inclus analiza cazului Vama Veche, priorităţile operaţionale ale Inspectoratului în perioada următoare şi desfăşurarea proiectului pilot al reorganizării complete a IPJ Constanța.

„Am luat şi anunţat luni o serie de decizii privind reorganizarea completă a IPJ Constanța şi am iniţiat îndeplinirea acestora progresiv până la realizarea completă. Se cunosc priorităţile: trafic de persoane, droguri şi arme, migraţie ilegală, contrabandă, evaziune fiscală, siguranţa rutieră şi crima organizată. Aceste infracţiuni grave sunt toate legate de crimă organizată. Crima organizată a proliferat din cauza corupţiei şi a pasivităţii administraţiei, inclusiv a Poliţiei. Am dat instrucţiuni clare de a se derula cât mai intens operaţiuni de prevenţie şi combatere, de la circulaţia rutieră şi până la crima organizată. Cer o nou atitudine bazată pe responsabilitate, angajament şi loialitate faţă de muncă, profesie, lege şi cetăţean din partea fiecărui poliţist”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Doi tineri au murit şi alţi trei au fost răniţi după ce un șofer de 19 ani i-a lovit cu maşina în 2 Mai. El s-a urcat la volan după ce consumase droguri. Anterior, tânărul fusese oprit de poliţie, în maşina sa fiind găsite substanţe psihoactive, însă a fost testat doar pentru consum de alcool.

Șeful IPJ Constanța a demisionat.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a propus, după episodul Vama Veche, confiscarea mașinilor conduse de șoferi care au consumat alcool sau droguri și a celor celor care transportă droguri. O altă propunere este mărirea termenului pentru restituirea permisului de conducere, atunci când acesta a fost anulat, ca urmare a consumului de alcool şi droguri.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: catalin predoiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri