Jurnalul.ro Sport eXtrasport Premier League raportează o scădere a numărului de cazuri de COVID-19

Premier League raportează o scădere a numărului de cazuri de COVID-19

Premier League a anunțat luni că a descoperit 94 de noi cazuri pozitive la COVID-19 în rândul jucătorilor și personalului tehnic în ultima săptămână, aceasta fiind prima scădere a rezultatelor pozitive de la o săptămână la alta din ultimele opt săptămâni.

„Putem confirma astăzi că, între luni 27 decembrie 2021 și duminică 2 ianuarie 2022, 14.250 de teste COVID-19 au fost administrate jucătorilor și personalului cluburilor. Dintre acestea, au existat 94 de noi cazuri pozitive (0,65%)", a precizat liga într-un comunicat.

Cifra a fost în continuă creștere în ultimele săptămâni, 90 de teste fiind pozitive între 13 și 19 decembrie și un număr record de 103 cazuri între 20 și 26 decembrie.

Optsprezece meciuri au fost amânate de luna trecută din cauza focarelor de COVID-19 și a accidentărilor de la diverse cluburi, în timp ce echipele au fost adesea nevoite să alinieze formații decimate.

Antrenorul lui Liverpool, Juergen Klopp, precum și jucătorii Alisson Becker, Roberto Firmino și Joel Matip au lipsit de la meciul de duminică, încheiat 2-2 cu Chelsea, după ce au fost depistați cu teste pozitive.

Managerul echipei Tottenham Hotspur, Antonio Conte, a declarat luni reporterilor că „monitorizează" câteva posibile cazuri noi de COVID-19 la club.

„Verificăm câteva situații, vom vedea. Nu am făcut acest lucru (să le dăm numele n.r.) în trecut și vom continua să facem acest lucru în același mod. Nu suntem 100% siguri că vor lipsi de la meci", a declarat Conte înaintea meciului de miercuri, din prima manșă a semifinalei Cupei Ligii, în deplasare la Chelsea.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cazuri covid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri