Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră în istoria Congresului SUA. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a fost demis

Premieră în istoria Congresului SUA. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a fost demis

de Redacția Jurnalul    |   

Republicanul Kevin McCarthy a devenit, ieri, primul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din istoria SUA care este forţat să părăsească postul, după un vot al extremiştilor din propriul partid, cărora li s-au alăturat rivalii democraţi.

Rezultatul final al votului a fost de 216 voturi pentru demitere şi 210 împotrivă.

Votul a fost rezultatul unei rebeliuni a republicanilor de extremă dreapta, indignați de abordarea lui McCarthy privind cheltuielile guvernamentale şi negocierile de săptămâna trecută ale acestuia cu președintele Joe Biden pentru evitarea intrării guvernului în incapacitate de plată.

Membru al Congresului din 2007, din partea statului California, McCarthy a fost ales în funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în ianuarie, când republicanii au preluat majoritatea în camera inferioară a Congresului SUA. Alegerea lui ca lider nu a fost uşoară, urmând unui scrutin epuizant, derulat pe parcursul a 15 runde de vot, după ce aceiaşi republicani de extremă dreapta, care ulterior aveau să pună la cale înlăturarea sa, au cerut concesii în schimbul acordului lor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: camera reprezentantilor congresul sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri