„Nu sunt Turnul Eiffel” e un „road play” care nu se petrece la Paris, așa cum ar sugera titlul, ci pe un drum pe care pornesc doi tineri care au pierdut un autobuz. Și drumul se transformă în povestea vieții lor pe care o construiesc și pe care apoi o distrug ca să o ia de la capăt, mereu de la capăt, căutând răspunsul la întrebarea: ce este iubirea?
Piesa a fost scrisă de Ecaterina Oproiu în perioada studenției la arhitectură și a avut premiera absolută câțiva ani mai târziu, în 1964. De atunci a fost reprezentată cu succes în România și a fost tradusă și jucată în alte 14 țări.
Dar de ce ar mai interesa pe cineva un text scris în anii ‘60 ai secolului trecut, când România se afla într-un sistem care obliga artele să se supună politicului? Ei bine, ce m-a atras pe mine a fost faptul că această piesă de teatru reușește, datorită cheii suprarealiste în care este scrisă, plimbându-i pe cei doi protagoniști din realitate în vis și înapoi, să vorbească despre iubire, eludând cu grație referințele grosolane la „realitățile” socio-economice ale epocii comuniste - atât de des întâlnite în literatura vremii. Această libertate pe care și-o „permite” Ecaterina Oproiu este transferată personajelor, care trăiesc, într-o oră și treizeci de minute, esența unei vieți în doi cu stângăciile și tachinările de început, trecând prin îndrăgostirea subită și încercările naive de a se juca de-a relația, până la certurile târzii și suferința rupturii. Fiecare tablou care se adaugă poveștii, își propune să îi ducă pe spectatori într-o lume plină de întrebări despre noi și cei de lângă noi, întrebări la care sper că vor căuta răspunsuri atunci când vor pleca de la spectacol. Și dacă le vor găsi, atunci Turnul Eiffel nu va mai fi doar simbolul Parisului, ci și al poveștii lor de dragoste! – Dragoș Huluba.
Din distribuția spectacolului fac parte: Anca Dumitra, Dan Rădulescu, Andreea Samson, Violeta Huluba, Dragoș Huluba, Luca Rusu. Ilustrația muzicală și interpretarea live este realizată de Luca Rusu.