Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul britanic se simte încolțit

Premierul britanic se simte încolțit

Premierul britanic, Boris Johnson, a cerut astăzi Camerei Comunelor să nu adopte proiectul de lege prin care adversarii Brexitului încearcă să-l oblige să ceară o nouă amânare a ieşirii din UE în lipsa unui acord cu Bruxelles-ul sau în lipsa unui accept al legislativului de la Londra. El a avertizat că, prin aprobarea unei asemenea legi, executivul britanic va trebui să accepte condiţiile impuse de UE.

Acest „act normativ înseamnă că, dacă nu acceptăm termenii, ei vor putea să ne ţină în UE atât cât vor dori”, a spus Johnson, potrivit Reuters, în timpul unei dezbateri furtunoase desfăşurate în Camera Comunelor şi la finalul căreia urmează să fie supus la vot proiectul de lege care-l va obliga să ceară o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Cum aceste două condiţii sunt greu de îndeplinit, UE refuzând să renegocieze acordul convenit cu fostul premier Theresa May dar respins de Camera Comunelor, iar în parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără o înțelegere, adoptarea acestei legi practic îl împiedică pe Johnson să decidă un Brexit fără acord la noua dată limită a retragerii din UE, adică la 31 octombrie.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri