Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul irakian Adel Abdul Mahdi și-a anunțat demisia. Protestele împotriva acestuia s-au soldat cu 400 de morți

Premierul irakian Adel Abdul Mahdi și-a anunțat demisia. Protestele împotriva acestuia s-au soldat cu 400 de morți

Premierul irakian Adel Abdul Mahdi a anunţat că îşi va prezenta demisia în parlament, la câteva ore după ce autoritatea şiită supremă a ţării a îndemnat forul legislativ să-i retragă încrederea.
Anunţul premierului a provocat o explozie de bucurie în piaţa Tahrir din Bagdad, epicentrul mişcării de contestare care cere de două luni schimbarea sistemului şi a clasei politice, considerate corupte şi incompetente.

Anunțul survine ca urmare a apelului făcut de marele ayatollah al Irakului, Ali Sistani, cu privire la schimbarea guvernului de la Bagdad, după una din cele mai sângeroase zile de când a început mişcarea de contestare, soldată până acum cu peste 400 de morţi.

Demnitarul şiit în vârstă de 89 de ani, considerat o figură tutelară a politicii irakiene, şi-a manifestat astfel pentru prima dată în mod clar sprijinul faţă de manifestanţi, care acuză guvernul şi clasa politică actuală că au contribuit la "evaporarea", în 16 ani, a de două ori echivalentul PIB al ţării, una din cele mai bogate în petrol din lume.

Pentru a evita haosul şi distrugerea, parlamentul, care a validat actualul guvern, este chemat să-şi revizuiască opţiunea, a cerut un reprezentant al marelui ayatollah, care nu apare niciodată în public.

"În răspuns la acest apel şi pentru a accelera acest proces, voi prezenta parlamentului o cerere de acceptare a demisiei mele de la conducerea actualului guvern", se arată într-o declaraţie semnată de Abdul Mahdi.

În declaraţie nu se precizează când anume va depune demisia, dar parlamentul urmează să se reunească duminică.

AGERPRES

Subiecte în articol: irak
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri