Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul ungar Viktor Orban: Astăzi Europa nu este liberă

Premierul ungar Viktor Orban: Astăzi Europa nu este liberă

La 168 de ani după ce popoarele europene au luptat pentru libertatea lor, 'Europa, casa noastră comună', nu este liberă, a declarat premierul ungar Viktor Orban, în cadrul unei ceremonii la Budapesta care marchează Revoluţia anti-habsburgică de la 1848, relatează MTI.

'Astăzi Europa nu este liberă deoarece libertatea începe prin a spune adevărul, însă astăzi nu avem voie să spunem adevărul în Europa', a declarat premierul ungar în faţa Muzeului Naţional de la Budapesta.

'Nu avem voie să spunem' că Europa este ameninţată de migraţia în masă sau că migraţia 'aduce cu ea pe continent criminalitate şi terorism. Mai mult, europenii nu au voie să spun că fluxul de migranţi nu este un accident, ci o operaţiune planificată, controlată', a mai spus şeful guvernului ungar.

În opinia sa, Bruxellesul este astăzi 'ocupat să planifice reinstalarea rapidă a străinilor' în întreaga Europă. Cu toate acestea, el a afirmat că europenii 'se trezesc încet' şi încep să înţeleagă că 'viitorul lor este în joc'.

Totodată, Orban a salutat cetăţenii polonezi care au venit la Budapesta pentru a lua parte la ceremonii. 'La fel cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei noastre comune, noi (ungurii) am stat alături de voi încă o dată în lupta pentru libertatea şi independenţa ţării voastre', le-a spus Orban polonezilor prezenţi. 'Mai mult respect pentru Polonia!' este mesajul nostru comun pentru Bruxelles, a spus el.

Totodată, premierul Viktor Orban a afirmat că Ungaria nu le va permite altora să dicteze 'pe cine trebuie să primim în casele noastre şi în ţara noastră'.

Premierul ungar a afirmat că primul pas spre stoparea migraţiei în masă în Europa este ca 'Bruxellesul să fie oprit'. Ungaria nu va permite Bruxellesului 'să se plaseze deasupra legii', a insistat Orban. El a reiterat faptul că Ungaria respinge planul UE de distribuire a refugiaţilor, adăugând că Budapesta nu va ceda 'şantajului sau ameninţărilor' Bruxellesului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri