Jurnalul.ro Ştiri Observator Preotul Constantin Necula: Ortodoxia nu este un exerciţiu de surdomuţenie absurdă, ci e frumoasă, caldă

Preotul Constantin Necula: Ortodoxia nu este un exerciţiu de surdomuţenie absurdă, ci e frumoasă, caldă

Preotul Constantin Necula consideră că "ortodoxia nu este un exerciţiu de surdomuţenie absurdă, ci e frumoasă, caldă". 

"Mai este un lucru pe care vreau să vi-l zic şi să vi-l pun la inimă. Din nefericire, există foarte puţini oameni care au curajul să expună într-o astfel de sală, cu dumneavoastră la poveşti. Ne-am obişnuit să credem că, în sine, ortodoxia este un exerciţiu de surdomuţenie absurdă. Ortodoxia e frumoasă, e caldă", a spus Necula, la lansarea de la Sibiu a cărţii "Vârstele iubirii", a lui Mihai Neamţu. 

În faţa a sute de studenţi, în aula Facultăţii de Medicină, preotul Necula a glumit, afirmând că se fereşte să mai folosească termenul "teolog laic", făcând aluzie la decizia luată la Sibiu cu privire la fostul preot Pomohaci. 

"Mă feresc de termen, că a fost perimat în urma unei hotărâri, teolog laic nu mai sună bine", a spus zâmbind. 

Preotul Constantin Necula este unul dintre cei mai apreciaţi preoţi creştin ortodocşi din Mitropolia Ardealului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri