Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANAF are noi tinte. Casele si apartamentele inchiriate vor fi luate 'la puricat'

ANAF are noi tinte. Casele si apartamentele inchiriate vor fi luate 'la puricat'

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) începe verificarea mai amănunţită a contractelor de închiriere, printr-o campanie de informare a proprietarilor de locuinţe, urmată de acţiuni de control şi sancţiuni unde se constată nereguli, a declarat miercuri seară preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, la postul public de televiziune.

"În cazul chiriilor, primul pas este că am pus la punct o campanie de informare şi vrem să pornim prin a discuta cu administratori de bloc, în blocurile mai mari unde ştim că există zone sensibile, să informăm proprietarii. Până la urmă, dacă vrem conformare voluntară din partea proprietarilor care închiriază, primul pas este să îi informăm şi să ştie la ce să se aştepte în caz că nu declară. Pasul doi este să mergem în control şi să îi sancţionăm", a explicat Doroş.

El a precizat că încheierea unor contracte de închiriere pe sume modice "este un fenomen" observat la ANAF.

Preşedintele Fiscului a menţionat, însă, că şi până acum proprietarii care închiriază erau verificaţi, însă această activitatea nu era prioritară pentru ANAF.

"Noi nu putem să spunem că nu controlăm proprietarii, dar nu a fost un focus pentru noi. În momentul acesta, proprietarii care obţin venituri din chirii devin un focus pentru noi. Primul pas este campania de informare, pasul doi este de control", a adăugat Doroş. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri