Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preşedintele CEFC China Energy, suspecatat de infracţiuni economice!

Preşedintele CEFC China Energy, suspecatat de infracţiuni economice!

Preşedintele companiei CEFC China Energy, grupul chinez care a semnat, în decembrie 2016, un acord pentru preluarea pachetului majoritar la KMG International, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice, a declarat o sursă din apropierea acestui dosar.

 

Potrivit interlocutorului agentiei Reuters, Ye Jianming a fost reţinut înainte de sărbătoarea Anului nou lunar, care a început în data de 16 februarie. Informaţia a fost confirmată şi de publicatia chineză Caixin. Prin urmare, nu e surprizatoare evolutia dramatica a acţiunilor companiilor din grupul CEFC, care au înregistrat scăderi puternice la bursele din Hong Kong, Singapore şi Shenzhen, tranzacţionarea unor obligaţiuni fiind chiar suspendată la Bursa de la Shanghai.

"Cel mai mare mister din jurul expansiunii rapide a CEFC în ultimii este de unde vin banii. Nimeni nu stie. Cred că e timpul să obţinem unele clarificări", a comentat Laban Yu, analist la Jefferies Group LLC.

În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming situat in provincia Fujian, din sud-estul Chinei, într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi intenţionează să cumpere o bancă activă în Cehia şi Slovacia.

În septembrie 2017, CEFC a anunţat că va prelua o participaţie de 14,16% în Rosneft (cel mai mare producător de petrol din Rusia ) de la un consorţiu compus din traderul elveţian Glencore şi fondul de investiţii Qatar Investment Authority, o tranzacţie evaluată la 9,1 miliarde de dolari.

De asemenea, CEFC China Energy Company Ltd. ar putea finaliza în curând achiziţia unui pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas International. Aceasta este prezentă în 11 ţări şi deţine rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie în funcţiune), dar şi reţele de distribuţie de carburanţi (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franţa şi Spania. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri