Jurnalul.ro Sport Sporturi Președintele Federației Române de Box îl încurajează pe Lucian Bute

Președintele Federației Române de Box îl încurajează pe Lucian Bute

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, i-a transmis un mesaj lui Lucian Bute, în care îl îndeamnă pe acesta să câştige centura de campion mondial WBC la categoria supermijlocie, sâmbătă seara, la Washington (duminică dimineaţa, 06,00, ora României), în faţa lui Badou Jack. 

''Lucian, duminică ai şansa să scrii din nou istorie pentru boxul românesc. De la meciul cu Berrio din 2007 şi până la nefericitul accident cu Froch ai fost drapelul României în box. Modelul a mii de copii care vedeau în tine visul românului amărât care într-o zi ar putea fi încoronat peste Ocean 'regele regilor'. Zeci de duminici ne-am trezit şi am fost alături de tine, de românul care nu a uitat niciodată de unde a plecat'', arată Cîtea în comunicatul remis AGERPRES, care are titlul ''Ridică-te, Lucian!'' 

''După meciul cu Froch mulţi te-au considerat terminat, uitând că un campion se ridică după orice lovitură, indiferent cât de puternică este ea. În celebrul film Rocky, Balboa definea campionul în faţa fiului său: 'Dar nu e vorba despre cât de tare poţi să loveşti, ci despre cât de tare poţi să fii lovit şi să continui să mergi înainte'. Şi tu ai mers înainte, la meciul cu DeGale făcându-ne din nou mândri că avem un boxer de mare valoare în boxul mare de peste Ocean, că marile televiziuni americane transmit în milioane de case meciul unui român'', mai spune Cîtea. 

''Ridică-te, Lucian, acolo unde ai mai fost şi unde meriţi să fii! Ridica-te, Lucian, şi ridică-ne şi pe noi din fotolii în momentul în care se va anunţa noul campion mondial WBC! Acum, dacă ştii cât valorezi, du-te la Washington şi cere ce ţi se cuvine. Arată cât valorezi. Arată-ne centura, Lucian! Toată suflarea boxului şi a lumii sportului din România va fi duminică alături de tine! Duminică este Paştele pentru noi, ortodocşii! Ridică-te, Luciane!'', scrie fostul boxer Vasile Cîtea în încheirea mesajului. 

Lucian Bute, în vârstă de 36 ani, are în palmares de 32 de victorii (25 KO) şi 3 înfrângeri la profesionişti. De la pierderea titlului mondial IBF, în 2012, în faţa englezului Carl Froch, românul a câştigat doar două dintre cele patru meciuri disputate. El s-a înclinat în faţa canadianului Jean Pascal, în 2014, înainte de a fi învins la puncte de James DeGale, anul trecut în luna noiembrie. 

Badou Jack (32 ani) a înregistrat, la rândul său, ca profesionist 20 de victorii, între care 12 prin KO, un egal şi o înfrângere. El a intrat în posesia titlului mondial WBC pe 24 aprilie 2015, după victoria la puncte, în unanimitate, înregistrată în faţa americanului Anthony Dirrell. Pugilistul, a cărui mamă este suedeză iar tatăl gambian, îşi va pune în joc pentru a doua oară centura cucerită anul trecut, după ce a apărat-o cu succes în faţa lui George Groves. 

Gala care va avea loc la arena DC Armory din Washington va mai cuprinde, pe lângă duelul dintre Lucian Bute şi Badou Jack, şi confruntarea dintre britanicul James DeGale, actualul campion mondial IBF la supermijlocie, şi mexicanul Rogelio Medina. Învingătorii celor două lupte urmează să se înfrunte într-un meci pentru unificarea titlului mondial la această categorie, în cursul acestui an. 
 

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri