Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, rănit după ce a căzut de pe motocicletă

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, rănit după ce a căzut de pe motocicletă

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, în vârstă de 74 de ani, a fost uşor rănit, după ce a căzut de pe motocicletă, transmit EFE şi Reuters.

„Preşedintele este bine, iar recuperarea sa nu implică nicio procedură medicală importantă”, a asigurat joi naţiunea, printr-un comunicat, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Salvador Panelo.

Potrivit EFE, Panelo a arătat că Duterte şi-a anulat acţiunile prevăzute pentru joi şi a rămas să se odihnească la reşedinţa prezidenţială după incidentul în urma căruia s-a ales cu „vânătăi şi răni uşoare la cot şi genunchi”.

Accidentul s-a produs miercuri seara, în complexul prezidenţial, într-un moment în care Duterte - cunoscut fan al motocicletelor de mare putere - oprise vehiculul şi se aplecase spre unul din pantofi.

Înainte ca biroul preşedintelui să confirme incidentul, senatorul Christopher Go, cel mai bun prieten şi fost asistent special al lui Duterte, a informat presa despre cele întâmplate şi a precizat că liderul filipinez a refuzat să meargă la spital după ce a căzut.

Conform Reuters, pasiunea de o viaţă pentru motociclete i-a adus lui Duterte o leziune nervoasă permanentă la gât şi migrene frecvente, printre alte numeroase afecţiuni pe care le are, iar dispariţiile sale din spaţiul public au generat adesea speculaţii aprinse.

Aliaţii lui Duterte şi-au exprimat îngrijorarea faţă de sănătatea sa la începutul acestei luni, după ce preşedintele a spus, într-o întâlnire cu comunitatea filipineză din Rusia, că suferă de o boală cronică neuromusculară.

La câteva luni după preluarea mandatului prezidenţial, în 2016, Duterte şi-a mărturisit tristeţea pentru că este nevoit să ţină cont de instrucţiunile echipei sale de securitate şi să renunţe la motocicletele sale iubite, Yamaha, Honda şi Harley Davidson, cu care s-a lăudat că a atins viteze de 180 km/h.

AGERPRES

Subiecte în articol: Rodrigo Duterte Filipine
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri