Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, s-a declarat optimist cu privire la discuţiile vizând reînvierea acordului nuclear internaţional din 2015 şi a sugerat că s-a ajuns la un acord asupra ridicării principalelor sancţiuni impuse Teheranului, informează Reuters, citând presa de stat iraniană.
Doar detaliile au rămas de convenit, a spus Rouhani, deşi nu a existat nicio confirmare imediată din partea oficialilor americani sau a celorlalte părţi la acord.
„Am ajuns într-un punct în care americanii şi europenii spun în mod deschis că nu au de ales decât să ridice sancţiunile şi să revină la (acordul nuclear) şi că aproape toate sancţiunile principale au fost ridicate, iar discuţiile continuă cu privire la unele detalii”, a afirmat Rouhani.
Oficialii americani s-au întors săptămâna aceasta la Viena pentru a patra rundă de discuţii indirecte cu Iranul asupra modalităţilor de a reveni la respectarea acordului, din care fostul preşedinte Donald Trump a retras SUA în 2018, determinând ulterior Iranul să înceapă să nu mai respecte condiţiile pactului nuclear.