Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele parlamentului din Maldive scapă cu viață dintr-un atentat cu bombă

Președintele parlamentului din Maldive scapă cu viață dintr-un atentat cu bombă

Fostul preşedinte al Maldivelor şi actual şef al parlamentului, Mohamed Nasheed, a fost rănit în cursul serii de joi în explozia unei bombe, în faţa reşedinţei sale din capitala ţării, Male, informează AFP.

Nasheed, în vârstă de 53 de ani, pleca de la locuinţa sa din districtul Galolhu al capitalei şi era pe punctul să se urce în maşină când o bombă plasată pe o motocicletă din apropiere a explodat.

Forţele de securitate au încercuit zona unde a avut loc atacul.

Un membru al familiei, care a preferat anonimatul, a precizat că Nasheed a suferit răni multiple, dar era conştient şi a comunicat cu medicii atunci când a fost internat. Una din gărzile sale de corp a fost şi ea spitalizată.

Poliţia a confirmat doar că fostul preşedinte a fost rănit şi spitalizat, fără a da alte detalii.

Preşedintele Maldivelor, Ibrahim Mohamed Solih, un aliat apropiat al lui Nasheed, a declarat că poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

În urma atentatului a fost convocată o şedinţă de urgenţă a parlamentului.

Arhipelagul cu 330.000 de locuitori, musulmani sunniţi, este cunoscut ca o destinaţie turistică de lux, dar şi pentru instabilitatea politică constantă.

Explozia s-a produs cu puţin înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte la Male, în cadrul măsurilor împotriva epidemiei COVID-19.

Mohamed Nasheed a devenit primul preşedinte ales democratic în Maldive, în 2008.

El a fost răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat în 2012 şi condamnat la 13 ani de închisoare în 2015 pentru acuzaţii de terorism, un verdict denunţat de organizaţii pentru drepturile omului ca motivat politic.

Autorizat să iasă din închisoare pentru a urma un tratament medical, Mohamed Nasheed a plecat în exil în Marea Britanie, dar a revenit în ţară în 2018. În urma alegerilor din 2019, a devenit preşedinte al parlamentului, a doua cea mai înaltă funcţie în ierarhia de stat.

Subiecte în articol: maldive
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri