Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele României, la un miting de partid: “Dacă pierdem justiţia, pierdem tot”

Preşedintele României, la un miting de partid: “Dacă pierdem justiţia, pierdem tot”

Acţiunea electorală a PSD de ieri a avut loc după ce, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, a avut loc un miting electoral al PNL, la care, deşi Constituţia nu permite, a participat şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Deloc echidistant, aşa cum prevede Legea Fundamentală, şeful statului a declarat, în faţa membrilor de partid, că “avem alegeri europarlamentare şi avem un referendum. PNL are cea mai tare echipă, cu cei mai tari candidaţi”.

“Probabil aţi aflat că săptămâna trecută am adus Europa în România, am avut summitul de la Sibiu. Au venit toţi liderii europeni la noi în România şi a fost un mare succes. Am înţeles atunci că pentru ei, pentru Europa, românii contează. Să fi văzut feţele participanţilor - Macron, Merkel, Tusk - pline de bucurie când românii i-au salutat. Ştiţi cine nu a fost acolo şi nu contează în Europa? PSD.
În această piaţă aţi demonstrat, am demonstrat împotriva OUG 13. PSD de la început a fost interesat doar de oamenii lor. Nu este interesat de români şi România, PSD este interesat să-i fie bine lui Dragnea. Avem o explicaţie simplă pentru ce a făcut şi face PSD, de la început nu au vrut să dezvolte România. Ceva îi interesează şi la asta lucrează de doi ani şi jumătate: să îngenuncheze justiţia. Numai la asta au lucrat. Aşa ceva nu se poate. Ştiţi care este problema? Dacă pierdem justiţia, pierdem tot”, a mai adăugat preşedintele.

Mitingul, în timpul căruia au fost prezentaţi audienţei candidaţii partidului la alegerile europarlamentare, a conţinut şi un discurs al candidatului Rareş Bogdan. Acesta a afirmat că “România nu este a lui Liviu Dragnea, a lui Codrin Ştefănescu, a lui Nicolicea, a lui Dăncilă, a lui Carmen Dan, este a tuturor românilor care îşi educă copiii în numele dreptăţii şi a credinţei în Dumnezeu. În democraţie, hoţii stau la puşcărie”.

 

“Ştiţi cine nu a fost acolo (la Summitul de la Sibiu – n. red.) şi nu contează în Europa? PSD” – Klaus Iohannis, preşedintele României

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri