Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO SUA: Stare de urgenţă în California, din cauza incendiilor

VIDEO SUA: Stare de urgenţă în California, din cauza incendiilor

Preşedintele american Donald Trump a declarat starea de urgenţă în statul California, afectat din 23 iulie de puternice incendii de pădure. Bilantul dezastrului a ajuns la sase morti.

 

Trump a ordonat guvernului federal să acorde asistenţă suplimentară regiunii afectate, de unde autorităţile au fost obligate să evacueze circa 38.000 de oameni. Departamentul pentru Securitate Naţională şi Agenţia Federală pentru Gestionarea Urgenţelor (FEMA) sunt autorizate prin ordin prezidenţial să coordoneze toate ajutoarele pentru autorităţile statale, locale şi tribale, cu scopul a uşura suferinţele populaţiei, a comunicat Casa Albă. 

Până acum, în condiţii de temperaturi ridicate şi secetă, în California a ars vegetaţia de pe aproximativ 32.700 de hectare. Miercuri şi joi au murit în luptă cu flăcările doi pompieri. Potrivit unor estimari preliminare, bilanţul incendiilor de vegetaţie din California a ajuns la şase morţi

Cei doi pompieri, căzuţi la datorie la Redding, au fost primele victime ale incendiilor. In acelasi oras din din nordul Californiei au murit doi copii şi străbunicii lor; cadavrele calcinate nu fuseseră încă identificate oficial. AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri