Fragmentele de declarații și evaluări ale oficialilor americani și ale experților internaționali indică un posibil scenariu de conflict limitat, menit să reconfigureze raportul de forțe regional, fără a angaja Washingtonul într-un război de durată.
Decizia de a trimite nave de război, avioane și zeci de mii de militari în Orientul Mijlociu sugerează o strategie de intimidare.
Foarte probabil, administrația Trump folosește din nou presiunea militară ca instrument de negociere, în speranța că Teheranul va face concesii în privința programelor sale nuclear și balistic și, de asemenea, că își va retrage sprijinul pentru grupări precum Hezbollah și Hamas.
Liderul american susține că preferă o soluție diplomatică, dar consolidarea militară din regiune indică pregătirea unor opțiuni de forță, de la lovituri „chirurgicale” asupra infrastructurii de rachete până la scenarii mai radicale, inclusiv o posibilă „decapitare” a conducerii iraniene, simbolizată de liderul suprem Ali Khamenei.
Justificarea Casei Albe
Casa Albă își justifică retorica prin două principale argumente: distrugerea programului nuclear al Iranului și dorința de a „ajuta” populația iraniană, după reprimarea violentă a protestelor interne.
În același timp, Trump promovează ideea că o schimbare de regim la Teheran ar accelera stabilizarea Orientului Mijlociu și, bineînțeles, invocă mai mereu propriul rol de mediator în armistițiul dintre Israel și Hamas, deseori încălcat în Fâșia Gaza.
Această logică strategică rămâne însă contestată pe plan intern. Opoziția democrată avertizează că administrația ar putea conduce Statele Unite într-un conflict imprevizibil, fără aprobarea Congresului, ceea ce ar ridica probleme constituționale și politice majore.
Perspectiva „conflictului limitat” și riscurile unei intervenții
O serie de analiști consideră că Washingtonul nu urmărește o invazie totală, ci o campanie scurtă, cu impact ridicat, menită să distrugă cât mai mult capacitatea de descurajare a Iranului și să recalibreze balanța regională de putere.
O astfel de abordare ar ține cont de lecțiile războaielor americane din Irak și Afganistan, evitând angajarea Statelor Unite într-un nou conflict de uzură.
Cu toate acestea, incertitudinea privind reacția Teheranului rămâne una majoră. Iranul a avertizat că orice atac va genera represalii majore, iar prezența militară americană extinsă în regiune oferă forțelor iraniene multiple ținte potențiale.
Fostul președinte al „Council on Foreign Relations”, Richard Haas, avertiza recent că un conflict ar putea avea efectul invers celui dorit: consolidarea regimului iranian prin mobilizare naționalistă.
Mai mult, prăbușirea conducerii actuale nu garantează o tranziție ordonată, ci ar putea genera instabilitate internă și lupte între centrele de putere.
Această evaluare este împărtășită și de experta Mona Yacoubian, de la „Center for Strategic and International Studies”, care insistă asupra complexității sistemului politic iranian. În opinia ei, o lovitură decisivă asupra liderilor ar putea declanșa o fragmentare internă incontrolabilă și un conflict prelungit.
La rândul lor, deși apropiate de Washington, monarhiile arabe din Golf privesc cu reținere perspectiva unei intervenții. Acestea se tem că ar putea deveni ținte ale represaliilor iraniene și că, în plus, o escaladare a situației ar destabiliza economia energetică și securitatea regională.
Obiectiv neclar, costuri imprevizibile
Deocamdată, strategia lui Trump față de Iran oscilează între presiune militară, negociere diplomatică și retorica schimbării de regim. Problema centrală rămâne însă lipsa unei viziuni coerente asupra „zilei de după”, mai exact asupra a ceea ce s-ar întâmpla dacă regimul iranian ar fi slăbit sau chiar s-ar prăbuși.
Fără un răspuns clar la această întrebare, opțiunea unui conflict limitat - deși tentantă pe termen scurt - riscă să declanșeze o spirală de escaladare cu consecințe greu de controlat pentru întreaga regiune.
Puterea de foc a SUA în regiune
Armata americană are în prezent 13 nave de război desfășurate în Orientul Mijlociu: portavionul „USS Abraham Lincoln”, sosit la sfârșitul lunii trecute, nouă distrugătoare și trei fregate.
Alte nave se îndreaptă spre zonă. Cel mai mare portavion din lume, „USS Gerald R. Ford”, a fost fotografiat traversând strâmtoarea Gibraltar pentru a intra în Mediterană, în contextul consolidării militare americane în regiune.
Pe lângă aeronavele de pe portavioane, Statele Unite au trimis zeci de avioane de luptă în Orientul Mijlociu, iar zeci de mii de militari americani sunt staționați în bazele din regiune.
Toate aceste efective pot deveni potențiale ținte pentru represalii iraniene, în cazul unui atac asupra Iranului.