Jurnalul.ro Ştiri Externe Războiul, mai aproape ca oricând. China pune o presiune militară uriașă pe Taiwan

Războiul, mai aproape ca oricând. China pune o presiune militară uriașă pe Taiwan

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Apărării din Taiwan a anunțat astăzi că, în ultimele 24 de ore, a detectat 20 de avioane ale forţelor aeriene chineze care au intrat în zona de apărare aeriană a insulei, inclusiv o dronă de luptă care a zburat de-a lungul coastei de est a Taiwanului, scrie Reuters.

Taiwanul, insulă guvernată în mod democratic, pe care China o revendică drept propriul său teritoriu, a fost supus în ultimii trei ani la o presiune militară crescută din partea Beijingului.

Sâmbăta trecută, China a organizat o zi de exerciţii militare în jurul Taiwanului ca ripostă la scurtele escale din august în Statele Unite ale vicepreşedintelui taiwanez William Lai.

Oferind mai multe detalii, Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că printre avioanele chinezeşti detectate s-au numărat avioane de luptă Su-30 şi J-10 şi avioane antisubmarin.

Ministerul chinez al Apărării nu a răspuns sâmbătă la solicitările de comentarii.

Unele dintre avioanele şi drone au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan, anterior o barieră neoficială între cele două părţi, dar pe care în ultimul an aeronavele Chinei au încălcat-o regulat, conform unei hărţi furnizate de ministerul din Taiwan. O dronă TB-001 a zburat spre nordul Taiwanului, s-a îndreptat spre Pacific, urmărind în linii mari coasta de est a insulei, apoi a revenit pe acelaşi traseu în China.

Presa de stat chineză a denumit drona TB-001 "scorpionul cu două cozi" şi a arătat imagini cu aceasta purtând rachete sub aripi şi afirmând că este capabilă de misiuni cu rază lungă de acţiune, la altitudine mare.

În luna aprilie, Taiwan a declarat că acelaşi model de dronă a zburat în jurul insulei.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat săptămâna aceasta că nu poate judeca dacă exerciţiile începute de China sâmbăta trecută s-au încheiat oficial, deoarece Beijingul nu a făcut niciun anunţ.

Săptămâna aceasta, China a condamnat Statele Unite pentru aprobarea vânzărilor suplimentare de arme către Taiwan, iar insula a anunţat că intenționează să cheltuiască trei miliarde de dolari anul viitor pentru a cumpăra arme, inclusiv avioane de luptă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: China taiwan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri