Arabia Saudită se află sub tot mai multe presiuni pentru a ridica blocada instaurată asupra Yemenului, având în vedere avertizările legate de o deteriorare serioasă a situaţiei umanitare din ţara aflată în război, scrie The Guardian.
Într-un puternic comunicat liderii organizaţiilor World Food Programe, Unicef şi World Health Organisation au afirmat că acest cost al blocadei este “măsurat în numărul vieţilor pierdute”. Cel puţin un milion de copii riscă să fie infectaţi cu difterie, deoarece transporturilor de vaccinuri sunt blocate la intrarea în ţară, potrivit agenţiilor ONU.
Biroul Afacerilor Externe din Marea Britanie a lansat un puternic comunicat, miercuri, prin care cere tuturor părţilor să “asigure accesul imediat pentru provizii comerciale şi umanitare, pentru a evita ameninţarea foametei şi a bolilor cu care se confruntă milioane de cetăţeni”.
Comunicatul Biroului pentru Afacerile Externe specifică redeschiderea portului Hodeidah, care reprezintă punctul de acces pentru 80% din ajutorul care ajunge în ţară.
Arabia Saudită a anunţat, luni, că va permite intrarea în ţară prin arii controlate de guvernul din Yemen, în special în Aden, Mocha şi Mukalla, aflate în sudul şi vestul Yemenului, dar a menţionat că vrea discuţii cu trimisul special ONU, Ismail Ould Chekh Ahmed, privind noile proceduri din Hodeidah.
Arabia Saudită, care are control complet asupra cerului deasupra Yemenului, a afirmat că portul este o poartă prin care intră arme pentru rebelii Houthi. Astfel, Arabia Saudită a cerut garanţii că inspectorii ONU vor opri transporturile înainte ca portul să fie redeschis.
Organizaţia Salvaţi Copiii a declarat, miercuri, că în jur de 130 de copii din Yemen mor în fiecare zi, ca urmare a foametei şi a bolilor, iar blocada actuală va creşte numărul de morţi zilnice. Salvaţi Copiii crede că peste 50,000 de copii au murit în Yemen în 2017.