Nici nu am intrat bine în acest nou an, 2019, că suntem pur și simplu potopiți de mesajele prin care analiștii unor influente medii de presă din state cu democrații consolidate dau glas profundei îngrijorări pe care le-o provoacă amenințările actualei coaliții guvernamentale împotriva independenței justiției. A justiției- în general, a DNA și a procurorilor fideli sistemului- în particular. Dacă trecem, însă, de latura strict emoțională a situației și ne uităm mai atent cine sunt autorii (sau semnatarii) unora dintre aceste înfierări,, cu mânie transnațională’’, dar mai ales dacă vedem și care sunt sursele lor de documentare, ajungem la încheierea că nu chiar toate aceste semnale de alarmă răspund standardelor de obiectivitate și de rigoare pe care trebuie să le îndeplinească asemenea demersuri.
O convingătoare analiză în acest sens ne-a oferit-o, recent, Ion Spânu care, în ,,Cotidianul’’, a discutat, cu subiect și predicat, despre ,,armata de agenți de influență’’ care invadează marile ziare din Occident și care le administrează relatări care de care mai alarmiste despre România. Subiect pe care l-a reluat și la dezvoltat Andreea Sava la emisiunea pe care o realizează pentru canalul Antena 3. Fără doar și poate, în acest veritabil ,,top al rușinii’’ conduc câteva crase minciuni apărute în cotidianul ,,Le Monde’’. Prima- și nu doar după ordinea cronologică a datei de apariție- fiind alimentată prin acel așa-zis interviu cu Ion Iliescu ticluit de notoriul #rezistent Paul Cosîghian și de Thierry Portes, urmat de cele două materiale apărute sub semnătura lui Jean Baptiste Chastand, care lansau cutremurătorul SOS: ,,procurorii sunt îngrijorați de presiunile autoritariste’’.
Oricare cititor de bună credință cu o anumită documentare în materie nu poate să nu rețină ca pe un fapt semnificativ apariția în discurs a formulei ,,les procureurs s*inquietant’’. Știut fiind faptul că verbul ,,inquieter’’, care face trimitere la ,,inquietant’’, se traduce prin ,,îngrijorare’’, dar și prin ,,teamă’’sau prin ,,neliniște’’, termeni care au revenit și încă revin cu o frecvență obsesivă în mesajele transmise de unii sau alții dintre diriguitorii Uniunii Europene. Numai că, dacă ne uităm mai atent, vedem că, de fapt, numai declarațiile sau acțiunile unor anumiți actanți de pe eșichierul politic sunt de natură să îi inchieteze pe super-vigilenții monitori ai bunelor moravuri juridice și civice. În schimb, declarațiile sau acțiunile venite unor alți- foarte anumiți!- actori politici nici nu îi inchietează și nici măcar nu îi îngrijorează!
Bunăoară, la prima sa întâlnirea cu jurnaliștii din acest an, președintele Klaus Iohannis, a declarat:,,Voi refuza propunerile înaintate de Primul ministru (pentru numirea ministrului transporturilor, respectiv a ministrului dezvoltării n.n.), fiindcă aici avem și argumentele de legalitate, dar avem și argumentele de oportunitate’’. După care, prezumând că jurnaliștii îi vor cere să își argumenteze dublul refuz, a insistat:,,Echipa mea lucrează la această analiză , iar până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicității inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de Primul ministru’’.
Așadar, potrivit logicii domnului nostru(?!) președinte, mai întâi domnia sa respinge propunerile avansate de către premier, după care , zice-se!, așteaptă să vadă și ce argumente aduce ,,echipa mea’’. Oare nu era mai corect și mai cinstit ca Președintele României- garantul respectării Constituției, al legii și legalității- să aibă pe masă analiza și apoi să se pronunțe? Firește că era, dar nu și pentru președintele Klaus Iohannis!!! Care, în fapt, s-a antepronunțat, odată ce a anunțat că va refuza cele două numiri! Procedând în acest fel, domnia sa le-a și dat celor din comisie azimutul. Mai pe românește zis le-a spus să îi facă rost de motive pentru care are voie să ia decizia deja anunțată. Pe bună dreptate ne punem atunci întrebarea dacă nu cumva însuși președintele Klaus Iohannis a comis o flagrantă ,,presiune autocratică’’ asupra membrilor echipei care urma să procedeze la o analiză atât din punct de vedere al legalității cât și al oportunității sus-menționatelor numiri? Iar răspunsul nu poate fi decât unul singur:ba bine că nu ! Și încă una de pomină…
Curios lucru, deși au trecut câteva zile de atunci, o asemenea flagrantă - eu aș spune chiar revoltătoare- dovadă de presiune autocratică nu a dat frisoane nici ultra-vigilenților analiști de la prestigioasele instituții de presă de peste hotare și nici chiar domnului Jean Claude Juncker. Fiind cu atât mai puțin posibil ca asta să se mai întâmple de azi încolo, de vreme ce nici refuzul lui Klaus Iohannis de a pune în aplicare decizia Curții Constituționale privind schimbarea din funcție lui Augustin Lazăr nu i-a inchietat pe paznicii de far ai (in)justiției din patria Mioriței. Să ne mai mirăm dacă obsesia posesivă a domnului președinte a ajuns de la ,,guvernul meu’’ la ,,comisia mea’’,iar această zicere care tot a presiune autocratică miroase trece și ea neobservată pe sub ochii super-exigenților arbitrii ai jocului de-a democrația și de-a statul de drept?Nu ne mai mirăm de fel.
La urma-urmelor, de ce nu am crede că și domniile lor, atunci când în discuțiile lor ultra- specializate aduc vorba despre Klaus Iohannis, folosesc tot o sintagmă de aceeași factură. Ca, de exemplu: ,,președintele nostru din România’’.